AMEPIP a sancționat patru miniștri din guvernul Bolojan pentru sume din salarii

RL
RL
Avatar photo
DeRL

AMEPIP a sancționat patru miniștri din guvernul Bolojan pentru sume din salarii

Patru miniștri, foști și actuali, ai cabinetului Bolojan au fost amendați de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Aceștia nu au numit șefi cu mandate definitive în consiliile de administrație ale unor companii de stat, așa cum prevedea o ordonanță adoptată de Guvern, și au fost sancționați cu procente din salariu. România s-a angajat prin PNRR să reducă mandatele interimare din companiile de stat până la 31 martie 2026.

Miniștrii trebuiau să numească administratori cu mandate definitive în unele companii din subordine, pentru ca jalonul să fie îndeplinit. Nu toți au respectat termenul. La câteva luni distanță, AMEPIP, agenția care monitorizează îndeplinirea jalonului, publică și lista celor care au primit sancțiuni pentru că nu s-au conformat.

E și cazul unor miniștri care au fost sancționați cu procente din salariile anuale. Mai exact, ministrul Economiei, Irineu Darău, a fost amendat cu peste 100.000 de lei pentru întârzieri în numirea consiliilor de administrație din cinci companii de stat.

Publicitate
Ad Image

Într-o reacție pentru Digi24, Irineu Darău a declarat că a depus contestație în instanță, considerând că nu există justificare pentru aceste amenzi. „Ieri am depus contestație în instanță, considerând că această amendă este pe deplin lovită de nulitate și de nelegalitate. La 31 martie mi se impută întârzieri cuprinse între 350 și 700 de zile în cazul a 5 companii de stat, în condițiile în care eram atunci la trei luni de la începutul mandatului și ar fi fost imposibil să recuperez asemenea întârziere – parte din ele derivate parțial chiar și din acțiuni și decizii AMEPIP”, susține oficialul din Guvern.

Cu aceeași sumă a fost sancționat și fostul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban – peste 100 de mii de lei. Datele AMEPIP arată că și fostul ministru social-democrat al Energiei, Bogdan Ivan, a primit o sancțiune de aproape 80.000 de lei, pentru că a depășit termenul legal de numire a consiliilor de administrație de la Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie.

Aceeași sancțiune, aproape 80.000 de lei, se aplică și pentru Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, care a depășit termenul de numire a administratorilor Companiei Naționale Imprimeria Națională.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *