Tânăr din București rănit cu sticlă în apărarea tatălui său într-un conflict

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Tânăr din București rănit cu sticlă în încercarea de a-și proteja tatăl într-un conflict

Un tânăr de 24 de ani a fost rănit cu o bucată de sticlă, în timp ce încerca să-și protejeze tatăl care avea un conflict cu un alt bărbat.

Victima a fost transportată la spital, restul persoanelor fiind duse la Poliție pentru audieri. Agresorul a fost reținut.

„La data de 31 iulie 2026, în jurul orei 21.25, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 19 Poliție au fost sesizați, prin sistemul 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fratele acesteia ar fi fost amenințat de un bărbat, în piațeta pietonală din zona Șoseaua Alexandriei, Sectorul 5”, anunță, sâmbătă, Poliția Capitalei.

Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat cu operativitate la fața locului, în vederea aplanării conflictului. Din primele verificări a rezultat că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între doi bărbați, în vârstă de 43, respectiv 40 de ani, ar fi izbucnit un conflict verbal, context în care bărbatul de 40 de ani i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență și ar fi spart o sticlă, cu intenția de a-l agresa.

Publicitate
Ad Image

În acest context, fiul bărbatului de 43 de ani, în vârstă de 24 de ani, ar fi intervenit pentru a-și proteja tatăl, iar în timpul altercației ar fi fost înțepat de către bărbatul de 40 de ani cu un obiect din sticlă, în zona laterală stângă a abdomenului, suferind o leziune.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care a acordat victimei îngrijiri medicale, aceasta fiind ulterior transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Persoana bănuită de comiterea faptei, precum și bărbatul de 43 de ani, au fost conduși la sediul Secției 19 Poliție, în vederea continuării cercetărilor și clarificării situației de fapt. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *