Reformă în Republica Moldova: numărul raioanelor se va reduce de trei ori, 70% din localități se unesc voluntar
Cerca 70% din primăriile din Republica Moldova se vor uni benevol, iar din cele 33 de raioane vor rămâne mai puțin de zece.
O nouă hartă teritorial-administrativă va fi gata la toamnă, spune, într-un interviu pentru Europa Liberă, secretarul general al Guvernului de la Chișinău, Alexei Buzu.
Etapa de amalgamare voluntară a localităților se încheie pe 31 iulie, urmând cea obligatorie, care ar trebui finalizată în această toamnă. Guvernul va prezenta atunci Parlamentului noua hartă teritorial-administrativă a Republicii Moldova.
Încă nu este clar câte raioane vor rămâne pe hartă, dar Alexei Buzu spune că „vor fi mai puțin de zece, cu siguranță”. Pe 21 iulie, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a explicat că termenul de 31 iulie nu reprezintă o obligație de finalizare a amalgamării, ci limita până la care autoritățile locale trebuie să inițieze procedurile pentru a putea fi incluse în noua structură administrativ-teritorială.
Potrivit acestuia, procesul de amalgamare presupune consultări cu cetățenii, negocieri între consiliile locale și adoptarea mai multor decizii administrative, iar timpul rămas până la alegerile locale generale din 2027 este limitat.
Potrivit Guvernului de peste Prut, localitățile care nu inițiază procesul până la 31 iulie nu vor fi sancționate automat și nu vor fi obligate să se unească împotriva voinței lor, deoarece reforma este prezentată drept una voluntară. Totuși, acestea ar putea să nu beneficieze de avantajele calendarului actual al reformei și ar putea avea mai puțin timp pentru a participa la procesul de reorganizare înainte de aprobarea noii structuri administrative.

