Universitatea Craiova a ratat calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor după remiza cu Levski Sofia
Echipa campioană a României, Universitatea Craiova, a încheiat la egalitate, miercuri seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia bulgară Levski Sofia, în manşa secundă a turului doi preliminar din Champions League.
Aşadar, craiovenii părăsesc competiţia şi vor juca în turul al treilea din Europa League. Meciul a început cu un start de coşmar pentru craioveni pe Stadionul Ion Oblemenco. Oaspeţii de la Levski au deschis scorul în minutul 12, când Serginho a executat pe jos o lovitură liberă din lateral dreapta, Maicon a lăsat mingea să treacă şi Everton Bala a marcat cu un şut din afara careului.
În minutul 16, Aldair Neves a primit la marginea careului şi a şutat din prima, făcând 2-0 pentru oaspeţi. Craiovenii au ratat prima lor ocazie importantă în minutul 20, prin Nsimba, dar au reuşit să mai echilibreze meciul. În minutul 45+2, gazdele au redus din diferenţă, David Matei a centrat pentru Bancu, care a înscris cu o lovitură de cap imparabilă.
În repriza secundă pe teren s-a aflat parcă o altă echipă a Craiovei. Campionii României au pus o presiune incredibilă pe apărarea bulgarilor şi au egalat repede, în minutul 48, dintr-o lovitură liberă senzaţională a lui Adrian Rus. Elevii lui Coelho au căutat golul care să ducă meciul în prelungiri, ratând prin Baiaram şi Nsimba.
În minutul 64, Laurenţiu Popescu a avut o intervenţie bună la un şut periculos al lui Soula, iar un minut mai târziu, a respins din nou, la şutul lui Reinaldo. Nsimba a şutat puţin peste poartă în minutul 71, iar Bancu a avut o altă ocazie în minutul 72. Oaspeţii au tras un semnal de alarmă în minutul 78, când Dimitrov a trimis cu capul în transversală, iar oltenii au replicat prin lovitura de cap a lui Elisor, scoasă de Vutsov de sub bară.
Laurenţiu Popescu a respins o lovitură liberă periculoasă a lui Serginho în minutul 89, iar tot Serginho a trimis mingea în bară pe contraatac în minutul 90+1. Atacurile gazdelor au rămas fără rezultat, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2. Cu un rezultat general de 3-2, bulgarii merg mai departe, în timp ce Universitatea Craiova va continua în Europa League.
Adversara din turul al treilea preliminar va fi formaţia finlandeză KuPS Kuopio, eliminată de Sabah Baku după 1-0 şi 2-0 pentru azeri. Craiovenii vor juca prima manşă în deplasare pe 6 august, iar manşa secundă la Craiova, pe 13 august.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Adrian Rus, Stevanovic (T. Băluţă 67), Screciu – Carlos Mora (Samuel Teles 59), Mekvabishvili (Elisor 77), Cicâldău, Bancu – David Matei (Tavares 77), Nsimba, Baiaram (Etim 59). Antrenor: Filipe Coelho. LEVSKI SOFIA: Vutsov – Aldair (Centelles 46), Dimitrov, Serafimov (Makoun 46), Maicon – Bouras, Moubarik, Serginho – Oko-Flex (M. Soula 55), Reinaldo (Perea 87), Everton Bala (Trdin 77). Antrenor: Julio Velasquez.
Cartonaşe galbene: Baiaram 33, Ad. Rus 88 / Serafimov 9, Aldair 26, Maicon 45+3, Bouras 55. Arbitru: Matteo Marcenaro (Italia).

