Vicepreședintele PNL acuză PSD de utilizarea instanțelor pentru negociere politică
Vicepreședintele PNL deputatul Alexandru Muraru acuză PSD că folosește instanțele ca instrument de negociere politică și de blocare a reformelor de care România are nevoie.
Muraru a făcut aceste afirmații, vineri, după ce liderul social-democraților Sorin Grindeanu a anunțat că juriștii PSD analizează în acest weekend dacă deciziile luate în ultimele două ședințe de Guvern exced competențele legale limitate ale Cabinetului demis, avertizând că ar putea fi depuse sesizări penale.
Totodată, el susține că planul PSD de a ataca în contencios administrativ actele relevante ale Guvernului este „unul disperat și mârșav pentru a bloca România”.
„Obiectivul este clar: să identifice orice argument prin care să pice reformele obligatorii pentru absorbția fondurilor PNRR. Primele ținte sunt deja conturate. Legea decarbonizării urmează să fie redepusă astăzi, iar tocmai pe acest subiect PSD a băgat liderii în ședință azi. În cazul legii privind ANI, amendamentele pregătite de Marinescu, fostul ministru al Justiției, sunt anunțate pentru cel târziu luni dimineață”, a declarat liberalul Alexandru Muraru.
Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunțat că juriștii PSD analizează în acest weekend dacă deciziile luate în ultimele două ședințe de Guvern exced competențele legale limitate ale Cabinetului demis, avertizând că în cazul în care se va constata că premierul interimar Ilie Bolojan și echipa sa au încălcat legea, vor fi depuse sesizări penale sau în instanțele de contencios-administrativ.
„Juriștii PSD analizează în acest weekend dacă deciziile luate în ultimele două ședințe de Guvern exced competențele legale limitate ale Cabinetului demis. Dacă vom constata că Bolojan și echipa sa au încălcat legea, depunem imediat sesizări penale sau în instanțele de contencios-administrativ! Pentru că am văzut că sunt decizii luate la Palatul Victoria inclusiv pe subiecte importante legate de PNRR, care sunt astfel vulnerabilizate, cer actualului Guvern demis să trimită toate aceste proiecte legate de PNRR la Parlament”, a anunțat Grindeanu.

