Arhiepiscopul de Rabat s-a autosuspendat după acuzații de agresiuni sexuale

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Arhiepiscopul de Rabat s-a autosuspendat după acuzații de agresiuni sexuale

Cardinalul spaniol Cristobal Lopez Romero, care este şi arhiepiscop de Rabat, în Maroc, s-a autosuspendat din funcţie după ce a fost acuzat de mai multe femei de comiterea unor violenţe sexuale.

Vaticanul a anunţat această decizie prin intermediul portalului său de ştiri, potrivit Reuters. Lopez Romero a declarat: „Sunt acuzat de comportament inadecvat faţă de mai multe femei adulte” într-un comunicat publicat marţi de Vatican News.

Aceste acuzaţii au dus la deschiderea unei anchete preliminare de către Biserica Catolică, se mai spune în comunicatul citat de Agerpres. Potrivit unei anchete realizate de AFP, cel puţin cinci femei îl acuză pe prelatul în vârstă de 74 de ani de agresiuni sexuale.

„Nu am comis agresiuni, violenţe sau hărţuire sexuală”, a spus Lopez Romero, potrivit AFP. Cardinalul a promis să coopereze pe deplin cu ancheta Vaticanului şi, pentru a nu interfera cu aceasta, nu va mai prezida slujbe publice şi nu va mai participa la activităţi pastorale.

Publicitate
Ad Image

Lopez Romero este cardinal din 2019 şi arhiepiscop de Rabat din 2018. Este considerat un prelat relativ progresist în sânul ierarhiei Bisericii Catolice şi a fost considerat un potenţial candidat la papalitate la conclavul desfăşurat anul trecut.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *