Băsescu: Politicienii sunt atât de iresponsabili încât mă aștept la suspendarea președintelui Dan

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Băsescu: Politicienii sunt atât de iresponsabili încât mă aștept la suspendarea președintelui Dan

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat în cadrul emisiunii de la Digi24 nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, în locul lui Eugen Tomac.

Băsescu a spus că „președintele a procedat corect în lipsa unor soluții care să vină de la partide” și a subliniat că, dacă liberalii ajută guvernul Veștea, acesta va reuși să treacă. Bolojan trebuie să aibă maturitate, să nu se spargă partidul, iar cel mai important lucru e că nu avem guvern.

Fostul președinte a afirmat că se așteaptă la o încercare de suspendare a președintelui, spunând: „La cât de iresponsabili sunt politicienii de astăzi”. El a subliniat că a avut în vedere respectarea Constituției, chiar dacă unele acțiuni, precum cele ale lui Nicușor Dan, nu sunt în afara acesteia, dar ar fi putut fi gestionate mai bine din punct de vedere al relațiilor interumane.

Băsescu a adăugat că președintele se află sub presiune din cauza obligațiilor și că este deja de 45 de zile fără guvern, iar desemnarea unui nou prim-ministru întârzie. El a considerat că PSD nu poate forma un guvern credibil cu celelalte partide.

Publicitate
Ad Image

În continuare, Băsescu a menționat că nu a discutat recent cu Nicușor Dan și că nu l-a sfătuit să facă această mișcare. A subliniat că președintele se află într-o „situație aproape disperată” din cauza dificultăților generate de partide.

Referitor la posibilele pierderi din PNRR, Băsescu a afirmat că nici guvernul lui Bolojan nu va putea evita aceste pierderi. Despre riscul suspendării lui Nicușor Dan, el a spus: „La cât de iresponsabili sunt politicienii de astăzi, mă aștept la așa ceva. Nu mă miră că vor iniția suspendarea, să nu avem nici premier, nici președinte. E greu să vezi atâta aroganță de la niște neica-nimeni.”

Băsescu a concluzionat că, dacă se ajunge la o înțelegere, guvernul ar putea fi investit miercuri.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *