O companie aeriană low-cost din Marea Britanie, anchetată pentru taxa de rezervare a locurilor lângă copii

RL
RL
Avatar photo
DeRL

O companie aeriană low-cost din Marea Britanie, anchetată pentru taxa de rezervare a locurilor lângă copii

O companie aeriană low-cost a intrat în atenția autorităților britanice pentru că ar fi impus taxe pentru rezervarea locurilor familiilor care călătoresc cu copii.

Anchetatorii vor să stabilească dacă părinții sunt obligați în mod incorect să plătească pentru a sta lângă copiii lor în avion. Autoritatea de reglementare în domeniul concurenţei din Marea Britanie a anunţat că a deschis o anchetă asupra companiei aeriene low-cost Ryanair, cu privire la taxele percepute părinţilor pentru a sta lângă copiii lor în avion, pentru a stabili dacă aceasta constituie o clauză contractuală abuzivă.

„Termenii şi condiţiile Ryanair impun ca cel puţin un părinte să stea cu copiii săi, cu vârste cuprinse între 2 şi 11 ani, prin rezervarea unui loc de familie plătit, în timp ce pentru toţi ceilalţi pasageri, rezervarea locului este opţională”, a precizat Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA), într-un comunicat.

Această taxă se ridică de obicei la aproximativ 8 lire sterline (9,27 euro) per zbor, potrivit autorităţii de reglementare, care a menţionat că această practică este interzisă în Italia, dar este utilizată pe majoritatea rutelor Ryanair cu plecarea din Marea Britanie.

Publicitate
Ad Image

În replică, Ryanair a denunţat ancheta ca fiind „o farsă”, afirmând că respectă pe deplin toate legile şi reglementările aplicabile. „Adulţii care călătoresc cu copii plătesc o taxă de rezervare pentru un loc, dar pot selecta gratuit locuri rezervate lângă ei pentru maximum patru copii cu aceeaşi rezervare”, a transmis compania într-un comunicat.

Autoritatea de reglementare a precizat că va veni cu o actualizare privind progresul anchetei în termen de şase luni. Încălcarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor poate duce la amenzi de până la 10% din veniturile globale ale unei companii.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *