Eugen Tomac anunță finalizarea listei miniștrilor pentru Guvern până miercuri

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Eugen Tomac anunță că lista miniștrilor va fi finalizată până miercuri

Eugen Tomac, premierul desemnat, a anunțat că deja a stabilit cine va conduce o parte dintre ministere, iar pentru restul decizia va fi luată cel târziu miercuri.

Potrivit informațiilor Digi24, printre numele vehiculate se numără consilieri ai președintelui, dar și numeroși oameni apropiați în trecut de lumea politică. Tomac a anunțat, la finalul întâlnirii cu liderii PNL, că lista viitorilor miniștri e aproape gata și urmează să fie finalizată până miercuri.

„Lista încă nu am finalizat-o, dintr-un motiv foarte simplu. Îmi doresc ca pentru fiecare minister să am cel puțin 2-3 propuneri, iar decizia privind fiecare ministru pe care îl voi propune Parlamentului să fie decizia mea. Pentru o parte dintre membrii viitorului Cabinet discuțiile s-au încheiat, pentru câteva ministere urmează azi și mâine, cel târziu miercuri să finalizez formula de Cabinet”, a declarat Tomac, luni.

Cum arată, momentan, lista miniștrilor: Eugen Tomac a avut numeroase întâlniri în ultimele zile și mai multe lume pe lista scurtă a posibililor miniștri. Printre aceștia, potrivit informațiilor Digi24, se numără:

Publicitate
Ad Image

Ministerul Afacerilor Externe – Luca Niculescu; Ministerul Educației – Sorin Costreie (în prezent consilier prezidențial pe educație și cercetare); Ministerul Culturii – Adrian Papahagi; Ministerul Muncii – Lavinia Niculescu (fost secretar general în cadrul Ministerului Economiei, actual secretar general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici) / sau avocata Diana Morar, fost parlamentar PNL, dar și secretar de stat la Ministerul Justiției; Ministerul Dezvoltării – Vladimir Ionaș (sociolog); Ministerul Sănătății – Cătălin Cîrstoiu (managerul Spitalului Universitar București și fost candidat comun al PSD-PNL la Primăria Capitalei în 2024); Ministerul Finanțelor – Bogdan Drăgoi (fost ministru de Finanțe în Guvernul condus Mihai Răzvan Ungureanu) / Bogdan Glăvan; Ministerul Economiei – Radu Burnete (consilierul președintelui Nicușor Dan pe probleme economice și sociale); Ministerul Apărării – Mihnea Motoc / Dan Neculăescu; Ministerul Energiei – Corina Popescu (fostă directoare Electrica și Transelectrica); Ministerul Transporturilor – Ionuț Mașala (director economic CNAIR); Ministerul Mediului – Doru Dulceață; Ministerul Justiției – Cosmin Soare Filatov (consilier al președintelui Nicușor Dan pe probleme constituționale).

Mai multe nume au fost vehiculate în ultima vreme, iar unele persoane luate în calcul au refuzat. Până miercuri, negocierile continuă, iar lista viitorilor miniștri poate fi modificată.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *