Traian Băsescu, despre „clanurile” de romi: „Poliţia şi Jandarmeria să neutralizeze fără menajamente grupările de crimă organizată”

Europarlamentarul PMP, Traian Băsescu, avertizează asupra pericolului acţiunii grupărilor de crimă organizată, odată cu revenirea în ţară a „clanurilor” de romi, şi cere ca acestea să fie neutralizate „fără menajamente” de către Poliţie şi Jandarmerie.

Parte din clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării. Lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele pe care şi le-au auto-atribuit, împingându-i la acte de violenţă greu de imaginat a se petrece în România cu doar câteva luni în urmă. Grupările de spărgători profesionişti de locuinţe specializate în neutralizarea instalaţiilor de supraveghere şi devalizarea locuinţelor în doar câteva minute îşi fac tot mai simţită prezenţa prin creşterea rapidă a numărului de locuinţe jefuite. Grupările de spărgători specializaţi în golirea bancomatelor, a caselor de bani de la sediul firmelor sau din magazine se mişcă şi ei cu dezinvoltură pe meleagurile natale, după ce s-au specializat în Europa. Grupările ţigăneşti de tip mafiot, care încep să-şi împartă zonele în care percep taxă de protecţie de la comercianţi, îşi fac şi ele simţită prezenţa, cu atât mai mult cu cât este în plină desfăşurare şi procesul de ocupare a zonelor în care vor acţiona reţelele de cerşetori”, a postat Traian Băsescu dumincă, pe pagina sa de socializare.

Deşi există, încă nu a apărut ca fenomen continuu tâlhărirea bătrânilor, a femeilor şi a copiilor în plină zi pe stradă sau la poarta şcolii, dar nu suntem departe. Violenţa în spaţiul public a devenit un fapt divers cotidian care până acum câteva luni era o raritate. În acest timp, poliţia şi jandarmeria nu acţionează pentru că pur şi simplu nu au informaţii. Cei 2.500 poliţişti de proximitate nu au cum să acopere toată ţara, iar falnica şi bine plătita poliţie locală raportează primarului despre gropile din asfalt şi ocoleşte cu mare grijă zonele mafiei ţigăneşti sau cartierele unde spargerile de locuinţe au devenit frecvente. Iar peste toate, ori de câte ori în temperatura ridicată a unei intervenţii în forţă un jandarm sau un poliţist reacţionează mai bărbăteşte, să te ţii critici şi înfierări la adresa instituţiilor statului şi a oamenilor plătiţi să impună legea în stradă, dacă este nevoie făcând uz de forţă şi de armă. Când văd un poliţist sau un jandarm lovit de un infractor, parcă am impresia că statul însuşi a primit un pumn în plină figură, dar societatea îi cere statului să răspundă proporţional la violenţa infractorului. Iar infractorul nu stă pe loc pentru ca statul să-i răspundă proporţional. Ori mai loveşte odată, ori fuge şi lasă statul fără răspuns proporţional”, susţine Băsescu.

Europarlamentarul PMP consideră că „Poliţiile locale trebuie să devină un partener al Poliţiei Naţionale”.

Oare grupările de crimă organizată acţionează proporţional cu puterea victimei de a se opune când cer taxă de protecţie sub ameninţare, când sparg şi jefuiesc locuinţe, când înşală şi şantajează tinere cărora le distrug viaţa forţându-le să se prostitueze, când tâlhăresc în plină stradă bătrâni sau femei care numai ce au scos banii de la bancă sau din bancomat, când ocupă fără aprobare spaţiul public pentru a-şi desfăşura reţelele de cerşetorie? Nu mai avem prea mult timp. Poliţiile locale trebuie să devină un partener al Poliţiei Naţionale. Trebuie să transmită zilnic la Inspectoratele de Poliţie informaţii despre grupări infracţionale din comunitate, despre distribuitorii de droguri care circulă prin cartiere mai ceva ca poştaşii, trebuie să se implice în asigurarea siguranţei cetăţeanului. Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informaţia din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acţiona, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea întunericului sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuinţa de frica spărgătorilor”, afirmă Traian Băsescu.

El mai susţine că, „dacă acum nu cerem şi nu lăsăm Poliţia şi Jandarmeria să neutralizeze fără menajamente grupările de crimă organizată, folosind mijloace proporţionale cu răul făcut victimelor, pentru a instaura legea şi ordinea publică în stradă, peste şase luni va fi prea târziu”.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!