Secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Testarea în masă nu e relevantă. Ar fi o risipă de resurse”

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat că nu se va face o testare în masă în România, pentru că nu este relevantă, scopul în prezent fiind de a crește siguranța testărilor făcute.

Capacitatea de testare a crescut foarte mult, de la un laborator la peste 180, se fac peste 20.000 testări pe zi.

Problema care se ridică în această etapă e de creștere a siguranței acestei testări, s-au ridicat diverse probleme, astfel încât să putem controla efectiv cum se realizează ea la nivelul acestor laboratoare, dincolo de documentele pe care le-au depus la DSP, pentru a crește precizia și pentru a avea siguranță cât mai mare.

Numărul mare de testări poate pune problema de gestiune a probelor, de transfer. Asta verificăm, astfel încât să fie cât mai sigură la nivel global.

Nu e cazul să facem testare în masă, vom testa conform definiției de caz. 

A testa pe toată lumea nu e relevant, ar fi risipă de resurse, raportul cost – beneficiu nu e rațional din punct de vedere al sănătății populației. Trebuie să gestionăm resursele, astfel încât să obținem maxim de informații.”, a declarat Horațiu Moldovan.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!