PSD amenință cu plângere penală împotriva unor reprezentanți PNL

PSD a anunţat, marţi, că va face o plângere penală împotriva reprezentanţilor PNL care „au dezinformat în mod conştient”, cu privire la rectificarea bugetară.

Social democrații au reacționat printre altele, și acuzațiilor senatorului PNL Florin Cîțu, potrivit căruia Ministerul de Finanțe și Comisia de Prognoză au măsluit datele rectificării bugetare.

PSD condamnă modul în care PNL dezinformează în mod conștient populația cu privire la rectificarea bugetară. Declarațiile din ultima perioadă ale unor lideri PNL care acuză Guvernul ca ar fi “falsificat” datele financiare și că ar fi “furat 10% din PIB” sunt de o gravitate deosebită și intră sub incidența prevederilor Codului Penal privind comunicarea și răspândirea în mod conștient de știri false care pun în pericol securitatea națională.

PSD anunță că va face o plângere penală împotriva reprezentanților PNL care au formulat și au răspândit în mod iresponsabil astfel de informații, cunoscând caracterul fals al acestora și efectele negative pe care le pot genera asupra economiei naționale“, se arată într-un comunicat PSD.

Potrivit social-democraților, afirmația că rectificarea a fost falsificată este un atac politic ce nu poate fi dovedit de reprezentanții PNL.

Afirmaţia că acest document ar fi fost ‘falsificat’ de un membru al Guvernului este o minciună, un atac politic absurd ce nu poate fi probat în niciun fel de către reprezentanţii PNL. De asemenea, acuzaţia că ‘aproximativ 10% din PIB s-ar fi furat în ultimii doi ani şi jumătate’ şi că banii ar fi ajuns la PSD şi ALDE este contrazisă de toate rapoartele autorităţilor care au desfăşurat controale asupra modului în care au fost cheltuiţi banii publici. PNL dă dovada unui comportament ridicol şi a unei grave inconştienţe privind implicaţiile pe care un astfel de demers le poate avea“.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!