Proiect: Elevii ar putea primi bani sub formă de tichete, pentru plata cheltuielilor școlare

Un proiect de lege inițiat de parlamentari liberali și adoptat în şedinţa de luni a Senatului, în calitate de for legislativ decizional, prevede ca Ministerul Educației Naționale să emită tichete pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor de tipul „Şcoală după şcoală”.

Potrivit iniţiatorului, tichetul are scop exclusiv educaţional, este netransferabil altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui/reprezentantului legal al copilului, pentru fiecare copil în parte.

Măsura vine şi în sprijinul părinţilor activi şi îi încurajează pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă. Valoarea tichetului pe care am propus-o este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Autorii proiectului explică necesitatea acestuia în contextul accesului limitat la şcoală al copiilor la sistemul public de învăţământ din cauza situaţiei materiale precare a familiilor din care fac parte, precum şi a lipsei unei palete mai diversificate de servicii publice pentru copiii care „ar putea, ar vrea, dar nu pot merge la şcoală”.

Datele furnizate de Institutul National de Statistică (INS) ne arată faptul că gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de vârstă şcolară la începutul anului şcolar 2014 – 2015 a fost de 73,4%. Adică, 27% dintre copiii care ar trebui să frecventeze şcoala nu sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ obligatoriu”, potrivit expunerii de motive.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!