Primăria Capitalei: Evenimentele dedicate aniversării a 560 de ani de atestare documentară

Pe 21 și 22 septembrie Primăria Capitalei sărbătorește Zilele Bucureștiului, cu ocazia aniversării a 560 de ani de atestare documentară.
Potrivit unui comunicat de presă, Primăria Capitalei, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează, în weekend-ul 21 – 22 septembrie, două evenimente dedicate aniversării a 560 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului: iCeleBrate my city și iMapp Bucharest.
Pe parcursul celor două zile, Bucureștiul va găzdui, pe Bulevardul Unirii, o serie de activități stradale, concerte, teatru ambulant, animație de stradă, un spațiu culinar, iar în Piața Constituției cea de-a 6-a ediție a concursului internațional de 3D video mapping – iMapp Bucharest și concertele SCHILLER și Waldeck, intrarea fiind liberă.
iCeleBrate my City –pe Bulevardul Unirii din Capitală
În perioada 21 – 22 septembrie, Bulevardul Unirii (tronsonul cu fântâni, cuprins între Piața Unirii și Piața Constituției) se transformă într-o arteră pietonală, unde va fi organizată o adevărată petrecere în stradă – iCeleBrate my City!
Bucureștenii și turiștii vor fi întâmpinați în fiecare zi, începând cu ora 10:00,cu o serie de activități stradale pentru toate vârstele, ateliere creative și momente de divertisment pentru copii, jocuri interactive, teatru ambulant și animație de stradă, zeci de artiști costumați de sărbătoare, un bazar urban cu produse locale hand-made și de artizanat, dar și multe alte surprize.

Sărbătoarea orașului aduce în stradă și bucătăria urbană, prin Bucharest Food Festival – Street Edition.

iMapp Bucharest –în Piaţa Constituţiei

Cea de-a 6-a ediție a concursului internațional de 3D video mapping – iMapp Bucharest, va avea loc sâmbătă, 21 septembrie,începând cu ora 17:00, în Piața Constituției.

Cele 8 echipe care își vor prezenta lucrările pe fațada Palatului Parlamentului sunt: Antaless Visual Design (câștigător al festivalului 1minute projection mapping competition din Japonia), George Berlin Studios (câștigător al Premiului Publicului la festivalul Borealis din S.U.A.), 404.Zero (câștigător al festivalului Genius Loci Weimar 2018 din Germania), MØjØ STUDIO (câștigător al festivalului Kyiv Light Festival 2018 din Ucraina), Marco Morgese (câștigător al festivalului Luz y Vanguardias 2019 din Spania), Michele Pusceddu (câștigător al festivalului Zsolnay Light Festival 2019 din Ungaria), René şi Andrzej (câștigători ai Premiului Juriului la festivalul iMapp Bucharest 2018 dinRomânia) și Mindscape Studio (câștigător al Premiului Publicului la festivalul iMapp Bucharest 2018 din România).

Echipele finaliste vor crea lucrăride 3D video mapping cu durata de 4 minute, pe tema „O singură hartă. Călătorii diferite. Descoperiţi lumea video mapping-ului la iMapp Bucharest!”, încercând să impresioneze prin show-uri pline de culoare, sunet și lumină, proiectate pe fațada Palatului Parlamentului.
Concerte live
Înaintea concursului de 3D video mapping, pe scena din Piața Constituției vor urca artiști de renume, care vor deschide oficial evenimentul prin concerte electrizante: SCHILLER și Waldeck.

SCHILLER, cel mai cunoscut artist de muzică electronică din Germania, apreciat de public pentru piese precum ”I Feel You”, ”A Beautiful Day” și ”Smile” va concerta la iMapp Bucharest 2019, înaintea show-ului de video mapping. În turneele sale live, SCHILLER, pe numele real Christopher von Deylen, își acompaniază melodiile cu spectacole vizuale uluitoare.

Trupa vieneză Waldeck a muzicianului Klaus Waldeck va susține, în deschiderea lui SCHILLER, un concert live de excepție, cu accente Electro Swing. Cunoscută pentru hituri precum ”Memories”, ”Make my Day” și ”Addicted”, Waldeck va da startul distracției la iMapp Bucharest 2019.
Sursa foto: vision-impossible.nl
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!