Nelu Tătaru anunță testare națională pentru coronavirus, de la 1 iunie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că după 1 iunie va avea loc o testare naţională pentru Covid-19. Obiectivul acesteia va fi verificarea imunizării populaţiei şi a modului în care evoluează epidemia din ţara noastră.

Testarea naţională ar urma să se facă în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar campania va lua în calcul focarele epidemice.

Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Sănătate Publică şi Centrul Naţional pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populaţiei cât şi cea a evoluţiei ulterioare. Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când s-ar termina pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm. Astăzi (duminică N.R) avem 331 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost sâmbătă şi testările sunt mai puţine”, a declarat Nelu Tătaru, duminică, la Europa FM.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că testele ar putea fi serologice sau moleculare. Testele serologice au relevanţă în special post-epidemic, pentru evaluarea seroprevalenţei infecţiei în populaţia generală şi a infecţiilor asimptomatice, ca şi pentru evaluarea persistenţei imunităţii postinfecţie naturală. Testele moleculare sunt însă singurele care pot pune un diagnostic de precizie în ceea ce priveşte infectarea cu virusul SARS Cov-2.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!