Ministrul Lucrărilor Publice și Dezvoltării: „Angajații înșurubați în structurile Ministerului prin pile, cunoștințe și relații sunt invitați să își găsească locuri de muncă în altă parte”

Ion Ștefan, noul ministru al Lucrărilor Publice și Dezvoltării, a afirmat, joi, la preluarea mandatului său, că angajații care au fost „înșurubați” în Ministerul Lucrărilor Publice „prin sistemul PCR, adică pile, cunoștințe și relații” vor trebui să își găsească un alt loc de muncă.

Aș vrea să le transmit tuturor primarilor gospodari din țară că activitatea Ministerului se desfășoară fără conotații politice. Cetățenii conduși de primari fie din PSD, PNL, UDMR, nu trebuie să fie tratați după culoarea politică a primarului. Doresc o cooperare între autoritățile publice, mediul privat și mediul academic și să vorbim despre oportunități pentru cetățeni. Aș vrea să am un mesaj pentru angajații Ministerului, vor găsi un sprijin în mine atât timp cât prioritatea lor numărul unu va fi munca în folosul cetățeanului plătitor de taxe. Cei care au fost înșurubați în structurile Ministerului, prin sistemul PCR – pile, cunoștințe și relații, sunt invitați să își găsească locuri de muncă în altă parte. Obiectivul meu este competența și eficiența”, a spus Ion Ștefan.

Ministrul a precizat că soluțiile pentru evitarea dezangajărilor fondurilor europene reprezintă o prioritate în mandatul său.

Pe termen scurt trebuie să luăm toate măsurile pentru evitarea dezangajării fondurilor europene și soluționarea situațiilor care fac obiectul procedurilor de punere în întârziere sau de infrigement. Eliminarea dezangajării fondurilor europene în valoare de 306 milioane euro până la finalul anului 2019 este un obiectiv major al meu ca ministru. Voi face un plan de lucru cu toți directorii de autorități de management, prin care să urgentăm fluidizarea depunerilor cererilor de rambursare și de plată”, a adăugat Ion Ștefan.

Sursa foto: Mediafax

 

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!