Marcel Vela, „un pas mic, dar important” pentru înființarea Poliției Animalelor

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că s-a făcut „un pas mic, dar important” pentru înființarea Poliției Animalelor.

Se vorbește mult în ultima perioadă despre Poliția Animalelor. Astăzi aleg să nu vă povestesc despre acest demers, ci să vă spun că #seîntâmplă. Nu vreau să lansez declarații care să pară ca fiind ‘populare’ pentru dumneavoastră, de aceea voi lăsa ca timpul și faptele să vorbească în ceea ce privește o problemă extrem de importantă…poate pentru prima dată în 30 de ani”, a scris Marcel Vela pe pagina sa de socializare.

Astăzi a fost făcut un pas mic, dar important, pentru că îmi doresc din tot sufletul să construim un viitor bun, corect și pentru necuvântătoare. Mulțumesc tuturor organizațiilor și activiștilor pentru protecția animalelor prezenți astăzi la dezbaterea de la minister!”, a mai precizat ministrul.

Proiectul de reformă a Ministerului de Interne a fost demarat în decembrie, în ianuarie au existat dezbateri pe această temă, dar, din cauza pandemiei, discuțiile au fost suspendate.

Se vorbește mult în ultima perioadă despre Poliția Animalelor. Astăzi aleg să nu vă povestesc despre acest demers, ci să vă spun că #seîntâmplă.

Nu vreau să lansez declarații care să pară ca fiind “populare” pentru dumneavoastră, de aceea voi lăsa ca timpul și faptele să vorbească în ceea ce privește o problemă extrem de importantă…poate pentru prima dată în 30 de ani.

Astăzi a fost făcut un pas mic, dar important, pentru că îmi doresc din tot sufletul să construim un viitor bun, corect și pentru necuvântătoare.
Fără deschidere, fără dialog, fără implicare sau sacrificii nu poți construi lucruri, de aceea am încredere că împreună vom reuși să ducem la capăt proiectul de reorganizare și eficientizare a Ministerului Afacerilor Interne, demarat încă din luna ianuarie, dar suspendat din cauza pandemiei cu noul coronavirus, care cuprinde și înființarea Departamentului “Poliția Animalelor”.

Mulțumesc tuturor organizațiilor și activiștilor pentru protecția animalelor prezenți astăzi la dezbaterea de la minister!

P.S.

Am ales să nu postez fotografii cu participanții la discuție.
Nu a fost un moment “pentru poză”, ci întâlnirea noastră de astăzi a fost mult mai mult decât atât.”, se arată în postarea ministrului.

 

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!