În Săptămâna Europeană a Sportului, românii sunt așteptați să facă mișcare

În urma statisticilor îngrijorătoare privind neimplicarea în sport şi activităţi fizice, Comisia Europeană a lansat „Săptămâna Europeană a Sportului” pentru a încuraja participarea în activităţile sportive din viaţa socială curentă a cetăţenilor europeni. În acest an, evenimentele se desfăşoară în perioada 23-29 septembrie, sub sloganul #BeActive (Fii activ).

Scopul Săptămânii Europene a Sportului este promovarea sportului şi activităţilor fizice pe continentul nostru şi se adresează fără discriminare tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă, mediu social, nivel de pregătire şi celor cu dizabilităţi şi nevoi speciale.

Numărul de participanţi şi evenimente s-a mărit constant în fiecare ediţie începând din anul 2016, ajungând la 38 de ţări, peste 40 de milioane de oameni care au făcut mişcare şi mai mult de 106.000 de evenimente desfăşurate.

În urma celor patru ediţii organizate în România s-a înregistrat o creştere semnificativă, ajungându-se astfel la un maxim în anul 2017, respectiv 76.000 persoane.

Românii sunt aşteptaţi să facă mişcare

Conform scopului proiectului, activităţile desfăşurate sunt variate, complexe şi numeroase, cuprinzând elemente din mai multe ramuri de sport, accesibile şi atractive pentru toţi participanţii, obiectivele principale fiind creşterea nivelului de participare în sport şi activităţi fizice şi creşterea vizibilităţii proiectului.

În România activităţile sunt programate pe tot parcursul săptămânii şi vor avea loc în oraşele: Bucureşti, Constanţa, Vâlcea, Alba Iulia, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Olteniţa, Târgovişte, Mediaş, Suceava, Vaslui, Satu Mare, Câmpulung Muscel, Piteşti, Chitila, Baia de Fier şi Iaşi.

Iubitorii de mişcare şi cei care nu obişnuiesc să facă sport, dar sunt curioşi să „prindă” din tainele unei anume discipline au la dispoziţie numeroase ateliere unde se vor putea desfăşura la tir sportiv, dans modern, atletism, ciclism, karate, lupte, haltere, badminton, fotbal, tenis, climbing, aerobic, oină.

Două evenimente dedicate în Bucureşti

Pentru cei care vor fi la finalul săptămânii în Capitală, organizatorii au pregătit două evenimente majore, în timpul cărora vor fi demonstraţii de sport, ateliere, jocuri distractive, parcursuri aplicative, toate sub îndrumarea unor sportivi şi antrenori cunoscuţi în disciplinele respective.

Astfel, sâmbătă, începând cu ora 18.00 activităţile vor începe la Complexul Sportiv „Lia Manoliu”, iar duminică, de la ora 11.00 în Parcul Pantelimon. Accesul la evenimente şi participarea este gratuită pentru toată lumea, indiferent de vârstă.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!