Guvernul a semnat un acord de împrumut de 500 milioane de euro pentru servicii medicale

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a semnat, luni, la New York, un Acord de împrumut cu Banca Mondială care vizează creşterea accesului cetăţenilor români la servicii de asistenţă medicală. 

Am avut astăzi, la New York, o întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale, în cadrul căreia a fost semnat Acordul destinat creșterii accesului cetățenilor români la servicii de asistență medicală primară și promovării serviciilor medicale preventive.

Programul vizează și creșterea accesului la serviciile medicale asigurate de medicii de familie și îmbunătățirea eficienței cheltuielilor din sectorul sanitar.

Este un program ce va aduce beneficii reale pacienților, în condițiile în care va crește finanțarea pentru medicina de familie și pentru cea comunitară, inclusiv prin dotarea cu echipamente performante a cabinetelor medicale și prin pregătirea personalului medical din medicina primară.

Astfel, românii din zonele izolate sau mai greu accesibile vor avea acces mai facil la servicii de sănătate, la stabilirea diagnosticului în faza incipientă, la tratament corect și la o mai bună îngrijire”, se arată în postarea premierului.

Conform comunicatului de presă transmis de PSD, acordul de împrumut este în valoare de 500 de milioane de euro şi a fost semnat între Eugen Teodorovici din partea României şi în numele Băncii Mondiale de către Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria.

Premierul Viorica Dăncilă, președintele PSD, alături de ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD și ministrul Sănătății Sorina Pintea, au avut luni, 23 septembrie 2019, la New York, o întrevedere cu  reprezentanții Băncii Mondiale, la finalul căreia a fost semnat Acordul destinat creșterii accesului cetățenilor la servicii de asistență medicală primară și promovării serviciilor medicale preventive, în special în zonele mai puțin dezvoltate. Programul vizează, de asemenea, creșterea accesului la serviciile medicale asigurate de medicii de familie și îmbunătățirea eficienței  cheltuielilor din sectorul sanitar.

Acordul de împrumut în valoare de 500 de milioane de euro a fost semnat în numele României de către  Eugen  Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, și în numele Băncii Mondiale de către Tatiana Proskuryakova, manager de țară  pentru România și Ungaria.

‘Este un program ce va aduce beneficii pacienților, în condițiile în care va crește finanțarea pentru medicina de familie și pentru cea comunitară, inclusiv prin dotarea cu echipamente performante a cabinetelor medicale, precum și prin pregătirea personalului medical din medicina primară. Astfel, cetățenii din zone izolate sau mai greu accesibile vor avea acces mai facil la servicii de sănătate, la stabilirea diagnosticului în faza incipientă, la tratament corect, deci, la o mai bună îngrijire’, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Programul pe bază de rezultate în sănătate, implementat pentru prima dată în România, va încuraja ca acest domeniu să se concentreze mai mult pe pacient.

‘Acordul se bazează pe obținerea unor rezultate în sectorul de sănătate și sprijină inițiativele Guvernului de a aduce schimbări majore în modul de furnizare a asistenței medicale, în special în comunitățile rurale’, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice. ‘Prin atingerea obiectivelor vizate, ne așteptăm ca acesta să devină o poveste de succes în Regiune și un punct de plecare pentru proiecte similare viitoare.’

‘Acest program ne va ajuta să garantăm ceea ce ne dorim de mult timp: acces egal pentru toți cetățenii la serviciile medicale’, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății. ‘De asemenea, Strategia Națională de Sănătate va îmbunătăți modul în care sunt cheltuiți banii publici investiți în sistemul de sănătate‘”, se comunică în materialul transmis de PSD.

Sursa foto: Mediafax

 
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!