Gabriela Firea: „Ar trebui să fie unanimitate în Consiliul General al Municipiului București pentru proiectul privind vinieta”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică, cu prilejul unei vizite la Complexul Multifuncțional Caraiman, că ar trebui să fie unanimitate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru proiectul care prevede că maşinile cu normă de poluare sub Euro 5 vor plăti vigneta „Oxigen” de acces şi circulaţie.

În primul rând, ne dorim ca Bucureştiul să fie un oraş prietenos cu mediul, în care să avem grijă de sănătatea oamenilor, în special a tinerei generaţii, pentru că tinerii şi copiii sunt cei mai afectaţi, ei merg în parcuri, se plimbă şi inspiră un aer poluat, din păcate, şi atunci orice măsură e importantă, atât venită din partea Guvernului, prin Ministerul Mediului, cât şi din partea Primăriei Generale. Aceasta e obiectivul nostru. (…) Normal ar trebui să fie unanimitate pentru un astfel de proiect, care înseamnă, de fapt, viaţa cetăţenilor, eu aşa m-aş aştepta, să nu politizăm un astfel de subiect şi anume viaţa cetăţenilor. Dar, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, mă aştept ca USR şi PNL să voteze împotriva nu doar a proiectului, ci împotriva bucureştenilor, pentru că acest proiect e propus de un primar PSD”, a afirmat Firea.

Primarul a mai precizat că proiectul prevede în actuala formă ca vinieta să se aplice în funcţie de norma de poluare. „Proiectul a fost în dezbatere publică. Singura, să-i spunem, contestaţie a fost aceea a nu taxa maşinile înmatriculate în afara Bucureştiului şi s-a renunţat la acel articol şi practic vinieta Oxigen se aplică în funcţie de norma de poluare. 5, 6, electrice şi hibrid nu plătesc nimic, pentru că sunt maşini prietenoase cu mediul. 1, 2, non-euro 1 şi 2 nu mai au acces în centru, 3 şi 4 plătesc vinieta Oxigen”, a adăugat Firea.

Proiectul este pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de joi și ar urma să se aplice din  ianuarie 2020, dacă este adoptat.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!