Daniel Constantin pleacă din Pro România, împreună cu alți 15 lideri

Fostul prim-vicepreședinte Pro România, Daniel Constantin, sancționat după ce a votat învestirea Guvernului Orban, și-a anunțat joi demisia din partid. Printr-o postare pe pagina sa de socializare, Constantin precizează că vor pleca din Pro România alți 15 lideri, printre care 5 deputați.

Noi, semnatarii acestei declarații, am demarat proiectul politic Pro România într-un moment dificil, mai 2017, în care numeroși oameni politici cu experiență nu acordau șanse mari acestei inițiative. Pro România a fost un proiect construit să ofere oamenilor de bună credință, de la simpli votanți, la politicieni, o alternativă reală la peisajul complex și complicat în care a stagnat politica românească. Am inițiat și realizat acest Proiect cu oameni care, în primul rând, au renunțat la ambițiile personale și la privilegii facile, acceptând să construiască de la zero o soluție politică de centru pentru România. Este vorba de un Proiect politic în care toți ne-am regăsit pe deplin și pe care l-am conceput în așa fel încât să reprezinte o parte importantă a intereselor cetățenilor români, atât în planul politicilor publice propuse, cât și în plan ideologic. Bunele intenții însă, uneori, nu sunt de ajuns. Este nevoie de ceva mai mult pentru ca, în timp, proiectele și strategiile pe care le propunem să prindă contur. Iar aici, dificultățile apar, de multe ori, acolo unde te aștepți mai puțin.

Astfel, în viața politică, sunt momente în care anumite delimitări și decizii trasează intențiile politicienilor.
Inițial, proiectul Pro România a fost fundamentat pe o componentă ideologică de centru, însă am constatat o evoluție susținută spre o altă direcție, schimbându-se doctrina și idealurile. Reamintim faptul că, de când am intrat în politică, am fost adepții ideilor social-liberale, deoarece România are nevoie de politici și măsuri care să pună pe primul loc libertatea și drepturile cetățenilor, dar care includ totodată și aspectele sociale. De aceea, rămânând fideli ideilor și valorilor în care credem, ne angajăm să le implementăm în continuare pentru România. Alături de noi sunt cei mai mulți dintre cei cu care am pornit la un nou drum în 2017, dar și colegi care s-au alăturat ulterior Proiectului, care înțeleg să fie acum solidari cu principiile pe care le-am expus.

Suntem în continuare o echipă puternică și dornică să se implice într-un proiect de reformare a societății românești. În acest sens, semnăm astăzi împreună o demisie colectivă din PRO România și vom continua să credem în valorile pe care le-am promovat în mod consecvent”, se arată în postarea lui Daniel Constantin.

Cine sunt cei care părăsesc Pro România

Daniel Constantin – Fondator şi Prim-vicepreşedinte PRO România
Sorin Mihai Cîmpeanu – Fondator şi Prim-vicepreşedinte PRO România
Mircea Banias – Deputat, Vicepreședinte PRO Romania şi Coordonator Constanța
Damian Florea -Fondator, Deputat, Coordonator Ilfov
Liviu Balint – Deputat, Coordonator Sălaj
Georgian Pop – Deputat
Răzvan Mitu – Fondator, Vicepreședinte PRO România și Coordonator București
Cristian Cosmin – Fondator şi Vicepreședinte PRO România
Raluca Haliţ – Fondator PRO România, Coordonator Tineret București
Georgică Dumitru – Coordonator Dâmboviţa
Marius Sanfirişcă – Coordonator Hunedoara
Silvian Dan – Coordonator Olt
Gigi Danuț Feţeanu – Coordonator Sibiu
George Manciu – Coordonator Sector 2
Letiţia Stoian – Coordonator Sector 4
Dan Marian – Coordonator Sector 5

Sursa foto: Facebook/Daniel Constantin

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!