Dan Barna: „N-aș vrea să sacrificăm alegerea primarilor în două tururi pentru anticipate”

Președintele USR, Dan Barna, a afirmat că obiectivul principal pentru România este în acest moment alegerea primarilor în două tururi. 

Invitat marți seara la Digi24, Barna a vorbit despre nevoia de alegeri parlamentare anticipate „Pentru că în momentul de față Parlamentul e în continuare controlat de PSD”.

Dacă există voință politică se pot atinge. Despre necesitate nu mai este cazul să mai vorbim, pentru că este foarte clar că avem nevoie de aceste alegeri. Am văzut ce s-a întâmplat pe finalul sesiunii parlamentare, anticipăm ce se va întâmpla și de acum înainte. Oricât de bine intenționat ar fi un guvern, pornesc de la premisa că acesta este bine intenționat, cu o majoritate parlamentară care se joacă cu tine, care aruncă tot timpul bombițe, n-ai cum să faci reforme în România. Deci e nevoie de anticipate, pentru că în momentul de față Parlamentul e în continuare controlat de PSD, deși în realitate 2019 a arătat foarte clar că electoratul din România este departe de a mai susține acest partid”, a completat președintele USR.

Întrebat de cine mai este nevoie pentru susținerea proiectului, Barna a spus că „e nevoie de ceilalți și poate un pic de PSD”.

PSD sunt singurii care ar pierde cu adevărat în situația anticipatelor. Sunt un partid mare, care e disperat, îi e frică de electorat, de aceea vor vota orice fel de guvern pentru a evita anticipatele. Dar uitându-ne pe aritmetica parlamentară se pot obține voturile necesare din toate celelalte partide”, a afirmat președintele USR.

Faptul că președintele și premierul s-au aliniat pe acest obiectiv despre care USR vorbește de doi ani și am văzut zilele trecute o declarație cumva mai hotărâtă ca niciodată, mie îmi dă speranță că s-ar putea face acest acord politic și e important ca președintele să aibă un rol ca acest acord politic să se întâmple. Salut mesajul, dar hai să facem niște pași concreți. Hai să începem consultările cu Pro România, cu ALDE și UDMR pentru a ajunge în zona celor 2-3 voturi care să facă posibil acest demers”, a mai spus Barna.

Ei (PSD, n.red.) au 1.700 primari mufați fizic la banul public. Pentru ei, alegerile anticipate și alegerea primarilor în două tururi sunt certitudini că vor fi decuplați de la obișnuința de a fura și risipi banii publici. Din punctul nostru de vedere, obiectivul principal pentru România este alegerea primarilor în două tururi și n-aș vrea, pentru că există riscul acesta, să sacrificăm alegerea primarilor în două tururi pentru anticipate. Pentru că se poate construi un scenariu în care se angajează răspunderea pentru primari în două tururi, vine o moțiune de cenzură care ar putea să ducă la căderea guvernului și n-am avea primari în două tururi. Poate, deși sunt foarte sceptic că PSD va fi de acord să meargă spre anticipate și atunci vor vota un al doilea guvern. E clar. De aceea miza principală este alegerea primarilor în două tururi, dar în egală măsură și pașii spre anticipate ar putea fi construiți. Lucrurile sunt complicate, o să vedem ce se va întâmpla și săptămâna viitoare”, a afirmat Dan Barna.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!