Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară între 24 și 26 august
Cele două camere ale Parlamentului se vor afla săptămâna viitoare în sesiune extraordinară.
Senatul și Camera Deputaților se vor întruni luni, marți și miercuri, iar pe agendă se află, printre altele, reexaminarea Legii integrității și Legea hidrogenului. Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis convocarea acesteia în sesiune extraordinară în perioada 24 – 26 august.
Pe proiectul ordinii de zi se află reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august, Camera Deputaților fiind prima cameră sesizată. De asemenea, pe agendă se află propunerea legislativă privind prorogarea termenului prevăzut la art. 248 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, precum și propunerea legislativă pentru modificarea art. 248 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, ambele fiind primele camere sesizate.
Luni, de la ora 11:00, Camera Deputaților se va reuni în ședință de plen, aceasta fiind urmată de lucrări în comisiile de specialitate. Tot luni, deputații se vor reuni din nou în plen cu vot final de la ora 16:00. Marți, deputații vor lucra în comisii, în intervalul orar 8:30 – 18:00. Miercuri, deputații se vor reuni din nou într-o ședință de plen cu vot final, de la ora 10:00, ședința fiind urmată de activitate în comisiile parlamentare.
Biroul permanent al Senatului a convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare, în perioada 24-26 august. Pe agendă se află Legea hidrogenului, care figurează explicit pe lista reformelor restante necesare pentru aprobarea Cererii de plată numărul 5 din PNRR, depusă recent de România, a cărei miză financiară este de 2,84 miliarde de euro.
„În ședința Biroului Permanent din această seară, am convocat Senatul României în sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare, în perioada 24-26 august”, a scris Abrudean pe Facebook. El arată că, printre proiectele importante care vor fi dezbătute, este și cel privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în industrie și transporturi, care completează cadrul legal pentru promovarea energiei verzi.
„Legea hidrogenului (Jalonul 126) figurează explicit pe lista reformelor restante necesare pentru aprobarea Cererii de plată numărul 5 din PNRR, depusă recent de România, a cărei miză financiară este de 2,84 miliarde de euro”, a mai spus Abrudean. Mircea Abrudean a mai afirmat că vor mai fi și alte proiecte importante și urgente care vor fi dezbătute, pentru unele dintre acestea Senatul fiind camera decizională.
„Agenda publică dictează ritmul parlamentar și vom avea lucrări în Plenul Senatului și în Comisii până vom finaliza ce ne-am propus. Concentrarea pe prioritățile reale este o obligație, nu o opțiune”, a mai spus președintele Senatului.

