Atenționare de călătorie pentru românii care se îndreaptă spre Bulgaria
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Bulgaria, unde, începând de vineri, sunt instituite restricții temporare de circulație pentru vehiculele de peste 12 tone, din cauza temperaturilor ridicate.
Restricțiile vizează autostrăzile Trakia și Struma, precum și drumul I-1. MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria cu privire la faptul că, în vederea creșterii siguranței rutiere și fluidizării traficului în perioadele cu aglomerație intensă, autoritățile bulgare au introdus restricții temporare de circulație pentru vehiculele de mare tonaj (peste 12 tone) pe autostrăzile Trakia și Struma, precum și pe drumul I-1 (Defileul Kresna, tronsonul nodul rutier Simitli – PTF Kulata).
Restricțiile pentru camioanele de peste 12 tone se aplică astfel: vineri, între orele 13:00 – 20:00, pe sensul de mers către Burgas și Kulata; duminică, între orele 13:00 – 20:00, pe sensul de mers către Sofia. MAE precizează că aceleași măsuri vor fi aplicate în zilele de vineri și duminică până la sfârșitul lunii august.
De la restricțiile menționate mai sus sunt exceptate vehiculele de transport public de persoane, cele care transportă mărfuri periculoase (ADR), animale vii, produse perisabile sau sub regim termic, precum și autospecialele de ecarisaj și cele ale firmelor de întreținere a drumurilor.
De asemenea, pe drumul I-1 în zona Simitli se va aplica un regim de circulație reversibilă (în ultimele zile lucrătoare două benzi spre Kulata și una spre Sofia, iar duminica două benzi spre Sofia și una spre Kulata).
Totodată, în condiții de caniculă (peste 35°C), circulația camioanelor de peste 20 de tone poate fi restricționată după-amiaza, între orele 13:00 – 20:00, pe sectoarele din regiunile Ruse, Veliko Tărnovo, Razgrad, Târgoviște, Pleven, Loveci, Gabrovo, Silistra, Haskovo, Pazardjik, Plovdiv și Stara Zagora.
MAE recomandă șoferilor să își planifice din timp deplasările și să evite utilizarea benzii de urgență pe autostrăzi și să consulte pagina de internet a Agenției Infrastructura Rutieră.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României în Republica Bulgaria: +359879440758.
MAE recomandă și consultarea paginilor web și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește informat” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

