Șoșoacă afirmă din piscină că România deține 60% din apa Uniunii Europene

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Șoșoacă susține din piscină că România are 60% din apa Uniunii Europene

Șefa SOS România, Diana Șoșoacă, cunoscută pentru faptul că propagă pe rețelele sociale teorii ale conspirației, a venit cu o nouă serie de declarații cel puțin controversate despre așa numita răspundere penală pentru românii care au fântâni în curte.

Mesajul a fost transmis dintr-o piscină, care nu are apometru, iar alături de ea, pare că ar fi mai mulți bărbați, membri de partid. De data aceasta, dintr-un cadru mai mult decât informal, eurodeputatul a vorbit despre așa numita interzicere a fântânilor și plata unor impozite pentru irigarea grădinilor.

Important de punctat, autoritățile competente au dat deja explicații pe acest subiect și au anunțat că nu e nimic altceva decât dezinformare așa numita informații potrivit căreia fântânile vor fi interzise și românii vor avea de plătit inclusiv pentru apa de ploaie. Aflată în vacanță, după cum chiar domnia sa spune, Șoșoacă a decis să combine utilul cu plăcutul și a intrat într-o transmisiune live pe rețele sociale, dar și într-o emisiune a unei persoane acuzate de pedofilie, persoană care se bucură, bineînțeles, de prezumția de nevinovăție.

„Sunt aici în piscină, cu apă fără apometru”, își începe demnitarul intervenția. Aceasta continuă spunând că în România sunt „60% din apele Uniunii Europene” (n.red. nu există date oficiale, dacă ar fi nevoie de ele, care să vorbească despre asemenea discrepanțe imposibile pe continentul European). Șoșoacă neagă și efectele schimbărilor climatice și faptul că agricultorii europeni sunt afectați de secetă, spunând „sunt precipitații de vedeți ce inundații sunt” (n.red. cantitatea enormă de precipitații căzute într-o singură zi nu ajută la irigații).

Publicitate
Ad Image

Amintim, Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a anunţat că informaţia potrivit căreia oamenii ar urma să plătească taxe sau să fie pedepsiţi penal pentru că folosesc apa din fântânile proprii este falsă. Instituţia precizează că oamenii pot folosi apa din fântâni fără a avea nevoie de aviz de gospodărire a apelor.

Eurodeputatul s-a lansat cu o poftă pantagruelică în invective la adresa ministrului Mediului care nu pot fi reproduse.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *