Anglia a învins Franța în finala mică a CM 2026, cu zece goluri marcate

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Anglia a învins Franța în finala mică a CM 2026, cu un total de zece goluri

Reprezentativa Angliei a învins, sâmbătă, la Miami, selecționata Franței, scor 6-4 (4-0), și a ocupat locul 3 la Cupa Mondială de fotbal.

Meciul a fost unul spectaculos, demn de cele două mari națiuni fotbalistice europene. În prima repriză, naționala Franței, cu schimbări față de meciurile precedente, a fost „groggy” în fața jucătorilor lui Tuchel, care i-a lăsat pe bancă pe Bellingham și Kane. Declan Rice a deschis scorul rapid, în minutul 3, iar apoi Konsa a mărit avantajul în minutul 18.

În minutul 37, Rashford și Saka s-au distrat cu apărarea franceză și ultimul a marcat pentru 3-0. Tot Saka a dus scorul la 4-0, după ce a marcat în minutul 45+1. Însă după pauză, situația s-a schimbat, iar Franța a reușit să marcheze de trei ori, prin Mbappe de două ori și Barcola.

Mbappe a ajuns la 10 goluri la actuala ediție a CM și la 22 în istoria participărilor sale. Tuchel l-a introdus în teren pe Bellingham, iar jocul englezilor s-a mai schimbat, iar în minutul 87, englezii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, transformată de Saka.

Publicitate
Ad Image

Dembele a readus speranțele francezilor pentru două minute, după ce a marcat în minutul 90+6, dar Bellingham a stabilit scorul final, în minutul 90+6. După un meci spectaculos, Anglia s-a impus, scor 6-4, și a obținut medaliile de bronz.

FRANȚA: Maignan – Gusto (Kounde – 90+1), Konaté (Upamecano – 46), Lacroix, Theo Hernández (Digne – 46) – Zaïre-Emery, Rabiot – Olise, Cherki (Dembele – 46), Doué (Barcola – 46) – Mbappé. Selecționer: Didier Deschamps.

ANGLIA: Henderson – Quansah (James – 83), Konsa, Guehi (Chalobah – 90+3), Spence – Rice, Eze (Bellingham – 79) – Saka, Rogers, Rashford (Watkins – 46) – Toney (Anderson – 79). Selecționer: Thomas Tuchel.

A fost ultimul meci al selecționerului Didier Deschamps la naționala Franței. Franța a fost la a patra sa participare în finala pentru medalia de bronz, după ce a câștigat medalia în 1958 împotriva Germaniei de Vest și în 1986 împotriva Belgiei, în timp ce în 1982 a pierdut în fața Poloniei. Anglia a jucat pentru medalia de bronz pentru a treia oară, după ce a pierdut anterior în fața Italiei în 1990 și a Belgiei în 2018.

Până la acest meci, Anglia și Franța s-au întâlnit de 32 de ori, dintre care de trei ori la Cupa Mondială. Anglia a câștigat un meci din faza grupelor în 1966 cu 2-0, grație unei duble a lui Roger Hunt. A câștigat din nou în prima fază a grupelor din 1982, impunându-se cu 3-1 datorită celor două goluri marcate de Bryan Robson și unuia marcat de Paul Mariner. Ultima lor întâlnire a avut loc în sferturile de finală ale turneului din 2022 din Qatar, când Franța s-a impus cu 2-1, Aurelien Tchouameni și Oliver Giroud marcând înainte și după un penalty transformat de Kane, care a ratat apoi ținta la o lovitură de la 11 metri ulterioară.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *