Bogdan Ivan susține noile programe de finanțare în energie pentru facturi mai mici

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Mă bucur că două proiecte pe care le-am inițiat la Ministerul Energiei, au fost continuate și fost lansate astăzi!

Fostul ministru a anunțat cu bucurie continuarea a două proiecte inițiate la Ministerul Energiei, lansate astăzi!

„Pe lângă contoarele inteligente se vor instala 2.174 MWh în noi capacități de stocare”, a scris fostul ministru pe Facebook.

„Sunt investiții concrete, care vor aduce facturi mai mici și o rețea mai stabilă”, continuă oficialul.

Social-democratul a prezentat și etapele parcurse până la lansarea programelor. Solicitarea de finanțare a fost depusă la Comisia Europeană în luna decembrie, ghidurile au fost puse în consultare în ianuarie, iar în aprilie au fost puse în transparență.

Publicitate
Ad Image

Premierul Ilie Bolojan, care îndeplinește și funcția de ministru interimar al Energie a anunțat sâmbătă că cele două programe au fost lansate. Inițiativele urmăresc extinderea capacităților de stocare a energiei și instalarea de contoare inteligente cu scopul de a preveni fraudele și de a consolida rețeaua.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *