AUR semnează un acord de consultare cu confederațiile sindicale pentru Legea salarizării unitare
Întâlnirea a avut loc la solicitarea organizațiilor sindicale și a avut ca obiectiv deschiderea unui dialog instituțional cu reprezentanții Parlamentului, în vederea construirii unui proces legislativ transparent și bazat pe consultarea celor direct afectați de viitoarele modificări legislative.
La discuții au participat reprezentanții Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA”, ai Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – Frăția, ai Confederației Sindicatelor Democratice din România și ai Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN.
Confederațiile sindicale au solicitat încheierea unui acord de consultare și dialog cu AUR, astfel încât actualul proiect al Legii salarizării unitare să nu fie susținut în Parlament înainte de organizarea unor consultări reale cu reprezentanții tuturor categoriilor profesionale afectate.
AUR și-a reafirmat disponibilitatea de a fi un partener de dialog al organizațiilor sindicale și și-a reconfirmat angajamentul pentru respectarea principiilor dialogului social, considerând că nicio reformă cu impact asupra veniturilor românilor nu poate fi adoptată fără consultarea celor vizați.
În cadrul întâlnirii, AUR și reprezentanții confederațiilor sindicale au convenit asupra încheierii unui acord de colaborare și consultare pe termen mediu și lung privind procesul de elaborare și corectare a Legii salarizării unitare.
Formațiunea consideră că actualul proiect nu poate fi adoptat în forma propusă și își asumă public că nu va susține în Parlament o lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice care nu beneficiază de o consultare autentică cu sindicatele și care riscă să afecteze veniturile a sute de mii de salariați.
Senatorul AUR Niculina Stelea susține că reforma salarizării din sistemul public trebuie să elimine inechitățile și privilegiile, fiind rezultatul unui dialog real cu sindicatele și cu toți cei afectați de viitoarele schimbări legislative.
„AUR dorește o Lege a salarizării unitare care să răsplătească munca și să reducă decalajele din sistemul public. Oamenii care țin în spate România (medici, profesori, polițiști) să fie corect plătiți și să nu mai avem favoritisme și categorii de speciali”, a declarat senatorul AUR, Niculina Stelea.
„Credem că România are nevoie de o nouă Lege a salarizării unitare, dar este esențial ca aceasta să fie promovată după o consultare reală, după ce discutăm cu cifrele pe masă și după ce analizăm toate scenariile și toate efectele. Credem că sindicatele trebuie să fie parte la procesul decizional, pentru că nicio reformă nu poate fi un succes dacă se face împotriva oamenilor”, a adăugat senatorul AUR, Niculina Stelea.
Vicepreședintele AUR, deputatul Ramona Ioana Bruynseels afirmă că actualul proiect al Legii salarizării unitare trebuie îmbunătățit astfel încât să elimine nedreptățile și să garanteze o salarizare corectă pentru toți cei care muncesc, subliniind că AUR nu va susține forma actuală a legii.
„Tocmai ne-am întâlnit cu reprezentanții confederațiilor de sindicate din România. AUR nu are cum să gireze pentru un proiect al legii salarizării unitare, care are impact asupra a peste 1.300.000 de oameni din România, în contextul în care acest proiect, în forma actuală, adâncește inechitățile și creează tensiune socială”, a declarat vicepreședintele AUR, Ramona Ioana Bruynseels.
AUR apreciază că Legea salarizării unitare reprezintă una dintre cele mai importante reforme ale administrației publice și că aceasta trebuie construită prin dialog, consens și responsabilitate, nu prin decizii impuse și adoptate în grabă.
Obiectivul unei asemenea legi trebuie să fie asigurarea echității salariale, a predictibilității și a coeziunii sociale, nu generarea unor noi inechități și tensiuni în sistemul public.
Alianța pentru Unirea Românilor face apel și la celelalte formațiuni politice parlamentare să deschidă un dialog real cu reprezentanții confederațiilor sindicale și să contribuie la elaborarea unei Legi a salarizării unitare care să răspundă intereselor angajaților și interesului public.

