Primarul din Timiș, trimis în judecată pentru neglijență în recuperarea prejudiciului
Primarul comunei Iecea Mare din Timiș, Liviu-Ștefan Tomulea (PSD), a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru că nu a luat măsuri pentru recuperarea a peste 150.000 de lei, prejudiciu constatat în urma unui control al Curții de Conturi.
„În data de 14.07.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului unei comune din județul Timiș, pentru săvârșirea infracțiunii de nerecuperare a prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și neurmăririi de către conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Controlul Curții de Conturi a avut loc în perioada 25 octombrie 2023 – 17 aprilie 2024.
„În fapt, s-a reținut că, urmare a unei acțiuni de audit de conformitate desfășurate de Curtea de Conturi a României în perioada 25.10.2023–17.04.2024 la o unitate administrativ-teritorială din județul Timiș, primarul, în calitate de ordonator principal de credite, nu a dispus și nu a urmărit nicio măsură pentru punerea în aplicare a recomandării formulate la punctul 5.1 din Raportul de audit. Aceasta viza stabilirea întinderii reale a unui prejudiciu în valoare de 153.234 lei, la care se adaugă beneficii nerealizate, precum și recuperarea integrală a prejudiciului de la persoanele responsabile de efectuarea unor plăți nelegale”, au precizat procurorii.
Recomandarea Curții de Conturi a rămas neîndeplinită până la 31 octombrie 2024. În raportul Curții de Conturi se arată că au fost constatate „erori cu influențe semnificative, dar nu generalizate, asupra situațiilor financiare”, între care neînregistrarea în conturile corespunzătoare de active fixe a obiectivelor de investiții finalizate, recepționate, date în folosință, neîncasarea în termenul legal a creanțelor bugetului local al UATC Iecea Mare, fiind astfel diminuate veniturile unității administrativ-teritoriale, pe de o parte, precum și prejudicierea bugetului local în cazul prescrierii dreptului de a mai cere, entitatea fiind în imposibilitatea recuperării amenzilor contravenționale mai vechi de 5 ani, pe de altă parte.

