Arma secretă a extremei drepte: „povestea” atrage tinerii educați din Europa
O tendință emergentă se manifestă în Europa, provocând un șoc atât educatorilor liberali, cât și factorilor de decizie.
Tinerii care studiază în diverse țări, vorbesc mai multe limbi și absolvă instituții de prestigiu se orientează tot mai mult spre discursuri naționaliste. Deși nu toți tinerii adoptă aceste idei, numărul celor care o fac este suficient pentru a atrage atenția, scrie Deniz Torcu. Această atracție este facilitată de utilizarea unei povești care creează sentimentul de apartenență. Printre exemplele menționate se numără și Călin Georgescu, a cărui campanie a fost susținută de un discurs centrat pe identitatea ortodoxă și suveranitatea națională.
Extrema dreaptă nu mai atrage doar persoanele marginalizate economic. Aceasta reușește să valorifice un sentiment profund de apartenență, iar instituțiile europene nu au un răspuns adecvat. Alegerile pentru Parlamentul European din 2024 au adus un procent record de voturi pentru partidele de extremă dreaptă, cu 27% din locuri ocupate de deputați din aceste grupări.
Acest vot nu a fost doar un protest din partea celor marginalizați economic. Studiul „European Election Studies 2024” arată că sprijinul pentru extrema dreaptă în rândul tinerilor sub 30 de ani a depășit 21%, o tendință în creștere constantă din 1989. De exemplu, în Germania, AfD a crescut de la 5% în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani în 2013, la 19% în 2025. În Franța, Adunarea Națională a fost cel mai popular partid pentru tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani în 2024.
Partidele de extremă dreaptă, având o orientare eurosceptică, reprezintă o amenințare reală la adresa integrității Uniunii Europene. Raportul „Marea Resetare” din 2025, susținut de aceste partide, conține un plan detaliat pentru demontarea UE din interior. Răspunsul standard al UE a fost, în general, să se refere la valori, reforme instituționale și asigurări economice, măsuri insuficiente pentru a aborda întrebările pe care naționaliștii le exploatează: cine ești și unde îți este locul?
Mișcările naționaliste câștigă nu pe baza platformelor politice, ci prin identitate, oferind o poveste emoțională și culturală despre cine este un adevărat european. În contrast, UE oferă un pașaport, o piață și un set de drepturi, dar nu o poveste convingătoare. Această observație a fost susținută de filosoful Étienne Balibar, care a subliniat tensiunea dintre retorica universalistă a proiectului european și logicile excluzive ale națiunii.
În ultimele decenii, UE a neglijat cultura, presupunând că apartenența culturală va apărea în mod natural din integrarea politică și economică. Aceasta nu s-a întâmplat, iar lipsa unei strategii culturale autentice a lăsat un vid narativ pe care extrema dreaptă l-a umplut. În trecut, Europa a acționat decisiv în fața mizei culturale. Consiliul Europei a semnat Convenția culturală europeană în 1954, recunoscând că reconstrucția politică și economică nu era suficientă.
Un exemplu de succes al acestui instinct a fost programul „Capitala Europeană a Culturii”, înființat în 1985, cu scopul de a întări sentimentul de apartenență culturală. Peste 70 de orașe din mai mult de 30 de țări au găzduit acest program, având evaluări constant pozitive în promovarea schimburilor interculturale.
Cu toate acestea, actuala situație este alarmantă. Datele privind finanțarea UE arată că instituțiile acordă o importanță minimă culturii. Bugetul programului „Europa Creativă” pentru 2021–2027 este de 2,44 miliarde de euro, ceea ce reprezintă doar 0,15% din bugetul total al UE. Comparativ, Rusia a cheltuit în 2024 peste 1 miliard de euro pe propagandă culturală.
Peisajul mediatic s-a schimbat dramatic. În anii ’60 și ’70, existau radiodifuzori publici și referințe culturale comune. Astăzi, platformele algoritmice domină interacțiunile tinerilor europeni, favorizând narațiunile naționaliste. Un sondaj din 2021 a arătat că 64% dintre tineri folosesc Instagram și 25% TikTok ca surse principale de informații.
Cercetările sugerează că studenții care au studiat în străinătate nu devin mai europeni, ci își consolidează identitatea existentă. Acest fenomen este alimentat de un „efect de selecție”, astfel încât cei care au nevoie cel mai mult de expunere la diversitate sunt adesea absenți din aceste experiențe. Analizele arată că programul Erasmus nu reușește să creeze o identitate europeană din nimic.
În ciuda acestui context complicat, există trei categorii de actori care pot influența cursul cultural al Europei: instituțiile europene, programul Erasmus+ și universitățile. Instituțiile UE dispun de mandat, dar le lipsesc resursele necesare. Comisia Europeană a anunțat „Busola culturală”, dar aceasta va avea impact doar dacă va beneficia de resurse adecvate.
Programul Erasmus+ rămâne o dovadă puternică a conceptului european, asociindu-se pozitiv cu o identificare mai mare ca europeni. Totuși, extinderea acestuia dincolo de universități ar putea fi cheia pentru a aborda nevoile celor mai vulnerabili. Universitățile trebuie să recunoască importanța construirii unei experiențe europene autentice.
Un sondaj din primăvara anului 2025 arată că 75% dintre europeni se simt cetățeni ai UE. Aceste date sunt optimiste, dar sentimentul de apartenență și încrederea în instituții nu sunt suficiente pentru a crea o loialitate culturală. Mișcările naționaliste au demonstrat că identitatea nu poate fi rezolvată prin prosperitate, iar ignorarea dimensiunii culturale de către instituții va duce la o continuare a acestui fenomen.
Călin Georgescu, un nume care a câștigat atenție în România, și-a centrat campania pe o narațiune culturală specifică, adresându-se tinerilor care caută un sentiment de apartenență. Aceasta este o realitate care nu trebuie ignorată, căci alte narațiuni vor umple acest spațiu în absența unei narațiuni culturale europene puternice.
Pe lângă provocările interne, există și o dimensiune geopolitică pe care UE trebuie să o recunoască. În timp ce cheltuielile culturale ale UE sunt reduse, Rusia și China investesc masiv în promovarea culturii lor în Europa. Această întârziere în recunoașterea importanței culturii ar putea avea efecte negative asupra influenței europene.
În concluzie, diplomația culturală nu este un instrument de rafinament, ci o necesitate fundamentală pentru a aborda identitatea europeană. Fără o strategie culturală puternică, Europa riscă să piardă oportunitatea de a crea un sentiment de apartenență comun, esențial în fața provocărilor actuale.
