Eugen Tomac: Renunțăm la discursul tensionat și propunem soluții pragmatice în criza politică

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Eugen Tomac: Renunțăm la discursul tensionat și propunem soluții pragmatice în criza politică

Eugen Tomac, consilier prezidențial onorific, a afirmat într-o intervenție telefonică la B1 TV că termenul-limită de 31 august pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR reprezintă „un test extrem de important” pentru clasa politică.

Tomac a subliniat că, în lipsa măsurilor asumate de statul român, există riscul pierderii unor fonduri europene. „În lipsa măsurilor asumate de statul român (…) riscăm să nu doar să pierdem bani, ci să adâncim această criză pe care, din nefericire, o vor deconta tot cetățenii români”, a declarat acesta.

El a insistat asupra importanței ca liderii PSD, PNL, USR și UDMR să se angajeze în discuții interne. „Nu s-a reușit investirea unui guvern, și mă refer aici la guvernul domnului Veștea. Prin urmare, având în vedere configurația actualului parlament, nu avem decât o singură soluție: să încerce fosta coaliție să găsească o formulă de compromis rezonabilă într-un timp cât mai scurt”, a precizat Tomac.

Tomac a respins ideea unui cabinet de tehnocrați și a susținut necesitatea unui guvern politic. „Eu cred că avem nevoie de un guvern politic, asumat, cu un premier care își asumă reformele necesare și, evident, are suport în Parlament”, a afirmat el.

Publicitate
Ad Image

El a menționat că, deși a propus anterior un guvern de specialiști, această variantă nu a fost acceptată de partide. În plus, a subliniat gravitatea situației, având în vedere că România se află de peste două luni fără un Executiv cu puteri depline. „Suntem de 65 de zile fără guvern și, evident, democrația nu este facultativă”, a spus Tomac.

Consilierul prezidențial onorific a fost întrebat despre organizarea alegerilor anticipate, afirmând că această opțiune nu este oportună în actualul context politic. „Alegerile anticipate nu sunt potrivite în acest moment, atât timp cât există soluții politice pentru a oferi țării un guvern cu puteri depline”, a declarat el.

Tomac a subliniat necesitatea de a renunța la discursul politic extrem de tensionat și de a veni cu soluții pragmatice pentru a ieși din blocajul actual, concentrându-se pe economia României și pe atragerea resurselor puse la dispoziție de Uniunea Europeană. „Campania electorală se va desfășura în 2028”, a conchis acesta.

România se află într-o criză politică de mai bine de două luni, după ce PSD a retras sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură. Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, după ce moțiunea a fost adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”. După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități.

Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă guvernul propus de acesta a picat în Parlament, obținând doar 189 de voturi. Luni vor avea loc noi consultări la Palatul Cotroceni privind desemnarea unui premier și formarea unei majorități parlamentare.

„La întâlnirea de luni vreau ca fiecare dintre lideri să spună care este soluția de majoritate pe care o văd și o să le adresez rugămintea să nu spună numai mie, să vă spună și dumneavoastră, pentru că au principala responsabilitate”, a afirmat Nicușor Dan.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *