37 de turiști polonezi, coborâți de pe munte sub escorta jandarmilor, după o întâlnire cu o ursoaică

RL
RL
Avatar photo
DeRL

37 de turiști polonezi, coborâți de pe munte de jandarmi după o întâlnire cu o ursoaică

Un grup format din 37 de turişti polonezi a fost coborât, sâmbătă, de pe munte de jandarmii montani din Vatra Dornei, după ce pe traseul pe care îl parcurgeau, în apropierea Carierei Călimani din judeţul Suceava, a fost observată o ursoaică însoţită de puiul său.

Intervenţia a avut loc după ce un jandarm aflat în timpul liber, într-o drumeţie, a observat animalul sălbatic în apropierea traseului. Văzând în zonă turiştii, pentru a elimina orice pericol, acesta a solicitat sprijinul colegilor aflaţi în serviciu.

Jandarmii montani au ajuns rapid în zonă şi au însoţit grupul de turişti până la autocar, aceştia declarând că au văzut şi ei ursoaica şi puiul pe traseu, înainte de intervenţia forţelor de ordine.

Autorităţile reamintesc faptul că, în cazul observării unui urs, este important să nu vă apropiaţi de animal, să nu încercaţi să îl fotografiaţi sau hrăniţi şi să anunţaţi de îndată autorităţile prin apel la 112.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *