Persoanele vulnerabile din azilele ilegale ale lui Viorel Pașca sunt abandonate
Stenogramele și informațiile din dosarul în care Viorel Pașca și membrii familiei sale sunt acuzați de trafic de persoane, referitoare la centrele ilegale din Bihor, ilustrează cum erau selectate persoanele vulnerabile care ajungeau în aceste locuri, regulile impuse asupra lor, absența tratamentelor adecvate și neputința personalului de a asigura supravegherea corespunzătoare, ceea ce a dus la cazuri de abuzuri fizice.
Surse judiciare apropiate anchetei detaliază cum persoanele vulnerabile erau duse la azilele lui Pașca. Se subliniază că notorietatea lui Pașca și legăturile sale cu reprezentanții instituțiilor publice au permis ca pacienți să fie aduși la azile cu mașini ale poliției sau ale ambulanțelor.
Este menționată conexiunea lui Pașca cu funcționari din DGASPC-uri, centre de asistență socială, spitale și penitenciare. Procurorii reiterează că Pașca a instituit diverse măsuri de protecție, solicitând să fie contactat de la primărie sau spital pentru a-și da acordul în privința persoanelor ce urmau să ajungă la centrele sale din Bihor. Astfel, el putea argumenta că preluarea acestor persoane s-a realizat la solicitarea autorităților.
O situație documentată de procurori arată că Pașca trimitea spitalelor un formular care atesta că instituțiile solicită transferul persoanelor. În alt caz, el a cerut o ambulanță pentru a aduce un pacient externat.
Viorel Pașca accepta să primească doar persoane cu probleme psihice, fără aparținători și fără adăpost, de pe urma cărora putea obține venituri, cum ar fi bunuri, pensii sau ajutoare de înmormântare. Sursele anchetei afirmă că, în lipsa unor posibile venituri, primirea respectivelor persoane era refuzată sau acestea erau returnate instituțiilor de unde proveneau.
Delia Păcală, administratoarea centrului, a comunicat unei persoane interesate: „Noi primim doar cazuri sociale, oameni ai străzii, oameni care n-au familie, n-au venit, n-au locuință (…) La noi, normal, domnul nu se încadrează atâta timp cât vă are pe dumneavoastră că sunteți parte din familie (…) Din momentul în care el va veni aici, dumneavoastră nu veți putea lua legătura cu dânsul. Doamne ferește, în cazul decesului, nu vă anunță nimeni”.
Regulile din centrul lui Pașca impuneau o stare de dependență față de rețea, fiind create norme interne și cerințe de semnare a unei declarații prin care victimele acceptau interdicții precum consumul de alcool sau țigări, accesul la telefon sau ca veniturile să fie utilizate exclusiv de rețea, acordându-se și consimțământul pentru înmormântarea în Bihor.
Procedurile includeau: depunerea actelor și bunurilor personale, încasarea veniturilor de care beneficiau persoanele adăpostite, preluarea cardurilor bancare sau deschiderea conturilor în numele victimelor, izolarea de familie, precum și confiscarea telefoanelor mobile pentru a nu putea comunica cu exteriorul. Un fragment dintr-o interceptare arată: „Domnul (…)! Stai un pic! Doriți să plecați? Aici n-aveți voie cu telefon, n-o să vi se dea voie niciodată, aici n-o să aveți voie să ieșiți afară, n-o să vi se dea bani de nicăieri și n-aveți voie, deci n-aveți acces la nimic, aveți acces doar la pat, mâncare, n-aveți acces nicăieri, tratament și atât”.
Deși persoanele din centrul lui Pașca aveau acces în curțile interioare, ele nu puteau părăsi locațiile, fiind avertizate că, în cazul în care o fac, aleg să plece pentru totdeauna. Surse apropiate anchetei subliniază că persoanele aflate în centru nu primeau tratamente adecvate, evaluările fiind doar formale, fără a exista planuri personalizate de tratament. De asemenea, personalul care administra medicamentele nu avea cunoștințe de specialitate.
Un doctor discuta despre un pacient care nu a primit medicamentele necesare: „Ultima dată a fost internat în decembrie anul trecut și din spital, din donații, i s-a dat dispozitivul de inhalat de care are nevoie, iar acesta trebuia continuat, nu oprit și din decembrie anul trecut nu a primit acel medicament în afară de ventolin, care e mai puțin decât minim”.
Un alt caz se referă la un pacient cu cancer în stadiu terminal, care trebuia să beneficieze de morfină injectabilă: „Omul nu mai poate de durere că e în metastaze. Și acum zice că ele nu i-o dat, că a avut câteva pastile și ele nu i-a dat decât numai ceva de durere”.
Existau probleme legate de stocurile de medicamente, iar în alte situații, medicamentele erau administrate fără prescripție medicală. Surse din anchetă menționează că îngrijitoarele uitau să administreze medicamente în anumite zile, iar pacienții își administrau reciproc medicamentele.
Procurorii semnalează că persoanele aflate în centrele lui Pașca nu beneficiau de îngrijire adecvată din partea personalului. Exista o lipsă de personal calificat, o îngrijitoare având responsabilitatea pentru până la 40 de pacienți, contribuind astfel la această situație. Delia Păcală se plângea de activitatea îngrijitoarelor: „N-ați zis voi să le dăm medicamente la bolnavi că au râie?! (…) Zi mă, ți-am zis și alaltăieri să îi ungi”.
În unele cazuri, persoanele vulnerabile erau îngrijite de alți pacienți, iar îngrijitorii evitau să sune la salvare în situații critice. O interceptare arată: „O zis să mă duc la ea că a venit un om și a zis că stă cu capul pe masă, gata să moară. Și i-am spus, eu ce să-i fac dacă (râde) e gata să moară”.
Există suspiciuni că persoanele interne în centrele lui Pașca au fost agresate fizic de personal. Un fragment din interceptări arată: „La (n.r. Nume îngrijitoare) n-ai ce să-i ții apărarea, că eu am prins-o de două ori când i-a dat cu mopul, o dată la un bolnav peste cap și peste gură”. De asemenea, s-au semnalat cazuri de amenințări adresate pacienților: „Cine s-o (…) și (…) pe jos, mă? Că te bag cu capul în (…)”.
Surse judiciare sugerează că unele persoane vulnerabile ar fi fost victime ale agresiunilor sexuale. „O dus-o pe (…) după casă astăzi și o fă…, o pus-o să facă prostii cu gura”, este un alt fragment din interceptări, menționându-se că agresorul a fost ulterior dat afară.
