Ciprian Ciucu: Sunt nevinovat și nu am luat mită
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că este nevinovat în fața acuzațiilor aduse de procurorii DNA, susținând că nu a luat mită și că nu are „niciun fel de emoție” în această privință.
„În ceea ce mă privește, sunt încrezător, nu am nimic de ascuns, colaborez cu ei (procurorii – n.r.), vin la controlul judiciar și mergem mai departe. Evident că nu este o perioadă deloc ușoară pentru mine, pentru familia mea, dar pentru că știu că eu nu am luat mită, nu am niciun fel de emoție. (…) Eu nu am știut de astfel de lucruri, deci, din punctul meu de vedere, sunt nevinovat. Cât am apucat să văd din dosar, sunt absolut încrezător”, a afirmat Ciprian Ciucu miercuri dimineață, după semnarea controlului judiciar.
Procurorii DNA îl acuză pe Ciprian Ciucu că, în perioada campaniei electorale din noiembrie – decembrie 2025, ar fi primit foloase necuvenite de la doi oameni de afaceri, constând în servicii de publicitate și consultanță electorală. Aceste foloase ar fi fost oferite în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
În același dosar, au fost puși sub control judiciar M.N.K.A. și M.M., acuzați de dare de mită, precum și S.I., acuzat de complicitate la dare de mită. Procurorii afirmă că, în luna noiembrie 2025, M.N.K.A. și M.M. ar fi oferit foloasele menționate anterior, iar S.I. ar fi facilitat acordarea acestora, având cunoștință de scopul urmărit de participanți.
De asemenea, pe perioada controlului judiciar, Ciucu și cei trei oameni de afaceri trebuie să respecte mai multe obligații, precum să se prezinte la organul de urmărire penală atunci când sunt chemați, să informeze despre schimbarea locuinței și să nu depășească limitele teritoriale stabilite fără acordul prealabil al organului judiciar competent.
Investigația care a dus la acuzațiile împotriva lui Ciprian Ciucu a început de la un caz de corupție la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJR). Potrivit DNA, au fost arestate preventiv două persoane, R.D.M. – acuzat de dare de mită și N.C.O. – pentru complicitate la dare de mită.
În dosarul înregistrat în august 2025, procurorii au stabilit că N.C.O. ar fi remis sume de bani unui funcționar public din cadrul ONJR pentru a urgentarea sau întârzia acte care intră în îndatoririle acestuia. De asemenea, au fost identificate indicii privind comiterea unor alte fapte de corupție, ceea ce a dus la constituirea unui dosar penal distinct în care a fost pus sub acuzare Ciprian Ciucu.

