Cine îl susține pe Putin în alegerile din Rusia
Partidul de guvernământ „Rusia Unită” a prezentat, la congresul de la Moscova, un afiș de campanie asociat președintelui Vladimir Putin, pe care apare sloganul „A fi de partea lui Putin este minimul necesar”.
Pe afiș, litera rusă „z” din cuvântul „za” („pentru”) este înlocuită cu litera latină Z – simbolul invaziei Rusiei în Ucraina. O linie secundară deasupra sloganului principal spune: „Rusia Unită – partidul președintelui”.
Afișul este deja utilizat în campania de sensibilizare din toate regiunile, a declarat partidul „Rusia Unită” pentru agenția de știri de stat rusă TASS. Este pentru prima dată din 2007 când „Rusia Unită” se declară partidul președintelui. În ultimii ani, Putin s-a menținut la o distanță considerabilă față de partidul de guvernământ al țării, al cărui președinte este Dmitri Medvedev din 2012.
„Rusia Unită” a fost, în mod tradițional, foarte prudentă în a-și sublinia legăturile cu președintele în timpul campaniilor electorale. Partidul de guvernământ a folosit imaginea lui Vladimir Putin în modul cel mai vizibil și extins în 2007, când acesta a condus lista federală a partidului la alegerile pentru Duma de Stat, iar sloganul campaniei a fost: „Planul lui Putin este victoria Rusiei”.
În perspectiva alegerilor din 2026, filialele regionale ale partidului „Rusia Unită” au primit îndrumări privind campania electorală. Recomandările îi sfătuiau pe funcționarii locali ai partidului să se concentreze pe câteva „teme de comunicare”, una dintre acestea fiind posibila autorizare de a prezenta „Rusia Unită” drept „partidul lui Putin”. Documentul preciza însă că această linie de comunicare putea fi utilizată în campanie numai „după aprobat”.

