INS: Aproape 20% dintre români trăiau sub pragul sărăciei în 2025

RL
RL
Avatar photo
DeRL

INS: Aproape 20% dintre români trăiau sub pragul sărăciei în 2025

Peste 5,2 milioane de români s-au aflat anul trecut în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar 18,4% din populația rezidentă trăia în gospodării cu venituri sub pragul sărăciei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Conform statisticii, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) a fost de 27,4% în 2025, în scădere cu 0,5 puncte procentuale față de anul anterior. În valori absolute, este vorba despre aproximativ 5,2 milioane de persoane, cu 125.000 mai puține decât în 2024.

În același timp, 3,468 milioane de persoane, reprezentând 18,4% din populație, trăiau în gospodării ale căror venituri erau mai mici decât pragul stabilit la 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent.

Datele INS arată că rata sărăciei a fost mai ridicată în rândul femeilor decât al bărbaților, de 18,7%, comparativ cu 18%. Cea mai mare incidență a sărăciei a fost înregistrată în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani, unde indicatorul a ajuns la 25,8%, urmați de copiii și adolescenții de până la 18 ani, pentru care rata sărăciei a fost de 23,6%.

Publicitate
Ad Image

Persoanele care trăiau în gospodării cu minori și tineri dependenți au fost, de asemenea, mai expuse riscului de sărăcie, rata ajungând la 21,2%, cu 6,7 puncte procentuale peste cea a persoanelor care locuiesc în gospodării fără copii.

INS a precizat că, în absența pensiilor și a altor transferuri sociale, aproape 44,2% din populație s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative. Situația ar fi fost și mai gravă pentru persoanele de 65 de ani și peste, dintre care 87,9% ar fi fost afectate de sărăcie fără aceste venituri. În rândul persoanelor cu vârste între 55 și 64 de ani, procentul ar fi ajuns la 45,2%.

INS arată că 16,8% din populația României, adică aproximativ 3,16 milioane de persoane, s-a confruntat în 2025 cu deprivare materială și socială severă. Indicatorul a scăzut cu 0,4 puncte procentuale față de anul anterior. Femeile au fost mai afectate decât bărbații, reprezentând 55,9% din totalul persoanelor aflate în această situație.

Deprivarea materială și socială severă afectează în special copiii și persoanele vârstnice. Astfel, 21,1% dintre persoanele cu vârsta de până la 18 ani și 19,2% dintre cele de 65 de ani și peste s-au confruntat cu lipsuri materiale severe.

În anul 2025, aproximativ 785.000 de persoane cu vârsta de până la 65 de ani trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii, adică în gospodării în care adulții au lucrat mai puțin de 20% din potențialul lor de muncă. Ponderea acestor persoane a crescut la 5,6%, de la 4,3% în 2024.

Numărul femeilor aflate în această situație l-a depășit pe cel al bărbaților cu aproximativ 125.000 de persoane, iar ponderea femeilor care trăiau în astfel de gospodării a fost de 6,7%, față de 4,6% în cazul bărbaților. Cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială a fost înregistrată în regiunea Sud-Est, unde indicatorul a ajuns la 38%, urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia, cu 36%. La polul opus, cea mai redusă rată a fost consemnată în regiunea București-Ilfov, de 13,6%.

Datele INS mai arată că gospodăriile formate din doi adulți cu trei sau mai mulți copii dependenți sunt cele mai expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, cu o incidență de 50,2%. Acestea sunt urmate de gospodăriile monoparentale, unde indicatorul ajunge la 45,7%. Aproximativ 403.000 de persoane s-au confruntat simultan cu toate cele trei forme de vulnerabilitate analizate de INS: risc de sărăcie, deprivare materială și socială severă și traiul în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *