Niciun investitor nu s-a arătat interesat de licitația pentru Șantierul Naval Mangalia
Pirma licitație pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia s-a încheiat fără niciun investitor înscris, în ciuda faptului că obiectivul a fost prezentat de autorități drept un element-cheie al programului european SAFE.
O posibilă explicaţie a lipsei de interes: creditorii majoritari, controlaţi de grupul Damen, au decis în urmă cu o lună ca vânzarea să se facă plecând de la valoarea de piaţă de 184 de milioane de euro şi nu la cea de lichidare, de 84 de milioane de euro. Mai mult, ar urma să fie cel puţin şase licitaţii, fiecare în aceleaşi condiţii cu cea actuală.
„Operaţiunea este una de vânzare în lichidare. Creditorii au stabilit un preţ de pornire şi eu la preţul ăla fac licitaţia”, a explicat la începutul săptămânii Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, firma care administrează şantierul. Pe lângă bani, un alt impediment este legat de o condiţie obligatorie. „El (şantierul, n.r.) se transferă liber de orice sarcini şi cine-l preia face ce vrea cu el, cu menţiunea că trebuie să aibă o înţelegere cu statul român pentru că statul român deţine terenul de dedesubt”, a mai spus Cîrlănaru.
În plus, cel care doreşte să participe la licitaţie trebuie să achite o garanţie de participare de 10% din preţul de pornire fără TVA, respectiv 18 milioane de euro. Reacţia liderului sindicatului Navalistul, Laurenţiu Gobeajă, subliniază că „era previzibil că, în condiţiile impuse, probabilitatea înscrierii la licitaţie este foarte redusă, iar menţinerea a cel puţin şase licitaţii succesive la acelaşi preţ de 184 milioane euro nu va produce alte rezultate”.
Pe 18 iunie, ultimii 271 de angajaţi au intrat în perioada de preaviz care va expira pe 16 iulie, moment din care sunt liberi de contract. Gobeajă a menţionat că „pentru foştii angajaţi concediaţi recent, orice amânare îi determină să îşi caute alt loc de muncă”.
„Sperăm că se vor găsi soluţiile necesare deblocării acestei situaţii cât mai repede, înainte ca majoritatea navaliştilor să plece”, a adăugat Gobeajă. „Mulţi au plecat deja, însă ar fi dispuşi să se întoarcă, dacă va exista stabilitate şi vor fi suficient de motivaţi”, a subliniat liderul sindical.
Pe 26 mai, la scurt timp după declararea falimentului, Adunarea Creditorilor a aprobat noua strategie de vânzare a şantierului naval din Mangalia: vor fi cel puţin şase licitaţii, fiecare la valoarea de piaţă de 184 de milioane de euro şi nu la cea de lichidare, de 84 de milioane de euro. Între timp, reprezentanţii Guvernului României au oferit Rheinmetall un contract de 920 de milioane de euro pentru construirea a patru nave militare, fiind vizată şi preluarea şantierului din Mangalia în acest preţ. Proiectul este finanțat prin Programul SAFE, iar finalizarea integrală ar trebui să se desfășoare într-un termen de execuție extrem de strâns, respectiv 2030.

