Andy Burnham, posibil succesor al lui Starmer și criza politică din Marea Britanie
Keir Starmer a demisionat din funcția de prim-ministru al Marii Britanii și lider al Partidului Laburist, acceptând „cu bunăvoință” că partidul nu consideră că el este cel mai bine poziționat pentru a conduce la următoarele alegeri generale.
După alegerea lui Andy Burnham în Makerfield, a devenit evident că majoritatea parlamentarilor laburiști îl susțin pe Burnham ca succesor al lui Starmer. Este acum mai mult decât posibil ca „Regele Nordului” să fie invitat de adevăratul rege, Charles al III-lea, să formeze un nou guvern în câteva săptămâni, scrie profesorul și politologul Matthew Flinders, într-o analiză publicată pe platforma The Conversation.
Această situație importantă ridică două întrebări: ce planuri, priorități și personalitate are Andy Burnham? Și care sunt principalele provocări cu care s-ar putea confrunta?
Există două dimensiuni ale Proiectului Andy: manchesterismul și burnhamismul. Manchesterismul se referă la viziunea sa politică, centrată pe ideea de „socialism prietenos cu afacerile” și pe politica locală. Rețeaua integrată de transport public din Manchester, Bee Network, este un exemplu al economiei politice optimiste a orașului sub conducerea lui Burnham.
La nivel național, abordarea manchesteristă subliniază descentralizarea puterii către regiunile engleze și respingerea neoliberalismului, înlocuită de un nou model de guvernanță publică care oferă comunităților din Regatul Unit mai mult control asupra aspectelor esențiale ale vieții, cum ar fi locuințele, utilitățile, transportul și educația.
O a doua dimensiune politică se învârte în jurul adoptării unei mentalități preventive. Burnham susține că rolul guvernului nu trebuie să fie acela de a cheltui din ce în ce mai mult, ci de a investi în abordarea cauzelor profunde ale provocărilor sociale. Acesta propune construirea de locuințe sociale, investiții în intervenții timpurii legate de sănătatea fizică și mintală și o inovație curajoasă în educație.
Un aspect definitoriu al viziunii lui Burnham este concentrarea pe combaterea inegalității sociale. Aceasta a fost evidentă în răspunsul său la recentul eseu-intervenție al lui Tony Blair, intitulat „Jocul cu focul”, la care Burnham a replicat: „Dacă nu îți bazezi analiza pe faptul că oamenii nu pot trăi și că lucrurile care erau considerate de la sine înțelese nu mai sunt accesibile, atunci nu înțelegi ce se întâmplă.”
Această înțelegere a vieților reale ale oamenilor, departe de bârfele din Whitehall și Westminster, este ceea ce Burnham încearcă să aducă în politica națională. Succesul său recent în alegerile parțiale din Makerfield sugerează că poate atrage alegătorii tradiționali laburiști, îndepărtându-se de promisiunile false.
Manchesterismul și burnhamismul sunt interconectate. Combaterea inegalităților socioeconomice va necesita o redistribuire a puterii, pe care sistemul actual a fost istoric conceput să o susțină. Burnhamismul, în esență, reprezintă o ideologie politică care vizează schimbarea fundamentală a guvernului constituțional britanic, fără a ascunde ambiția sa. Burnham a subliniat că „dacă poți construi o politică nouă, poți de fapt să aduci schimbări majore… Westminster nu funcționează. Cer un mod complet diferit de a face lucrurile, o cultură politică complet diferită.”
Burnhamismul reprezintă o respingere a modelului centralizat, elitist, de tipul „Whitehall știe ce e mai bine” din Westminster, promovând un model de partajare a puterii pentru elaborarea de politici strategice pe termen lung. Descentralizarea amplă este parte integrantă a acestei viziuni, alături de necesitatea reformei electorale, în forma reprezentării proporționale, care beneficiază de un sprijin public în creștere.
Burnhamismul are o dimensiune populară, având un element de „băiat local” care se hrănește din cultura orașului Manchester, cu un stil vestimentar casual, destinat să reflecte nu un politician tradițional, ci un „tip” popular care operează din afara bulei mainstream. Dacă Manchesterul ar fi mai aproape de Westminster, ai putea să-l imaginezi pe Burnham apărând pe o Vespa sau o Lambretta vintage.
În politică, provocările majore pot oferi, de asemenea, oportunități semnificative. Aceasta este situația lui Burnham, care aspirează să devină următorul prim-ministru al Marii Britanii. Este posibil să apară și alți candidați la conducere, iar aparatul guvernamental are nevoie de mai mult decât de o simplă perfecționare administrativă pentru a implementa o agendă radicală. De asemenea, Nigel Farage și Reform constituie un adversar politic puternic.
Întreaga provocare a lui Burnham se concentrează pe stabilirea unei legături clare cu publicul britanic. Starmer nu a reușit să facă acest lucru din cauza lipsei de claritate și a incapacității de a comunica o poveste convingătoare despre acțiunile sale ca prim-ministru. Răsturnările de situație și greșelile au amplificat sentimentul de incompetență guvernamentală, devenind o povară greu de depășit.
Provocarea și oportunitatea pentru Burnham se concentrează pe necesitatea de a construi un mesaj clar, plin de speranță și optimism, despre ceea ce vrea să realizeze și de ce. Dar trebuie să evite supraestimarea așteptărilor publicului, altfel eșecul devine în mod inevitabil o posibilitate.
