Dragoș Pîslaru: Motivele înscrierii în PNL și importanța colaborării pentru reforme

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Dragoș Pîslaru: Motivele aderării la PNL și importanța colaborării pentru reforme

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, spune că România are nevoie urgentă de o reformă profundă a administrației, de instituții performante și de curajul de a schimba radical ceea ce nu funcționează.

El spune că acesta este motivul pentru care a decis să devină membru PNL. „Mulți au ocupat scaunul de ministru, însă puțini au înțeles cu adevărat datoria pe care o au față de români. Se împlinește un an de când am depus jurământul de credință. A fost o perioadă intensă, în care am avut privilegiul să lupt pentru una dintre cele mai importante cauze ale României: dezvoltarea prin investiții și bani europeni”, a arătat Dragoș Pîslaru, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

El a menționat că, împreună cu profesioniștii din minister, a atras un total de 10 miliarde de euro fonduri europene non-agricole, marcând un record absolut pentru o perioadă de 12 luni consecutive, a obținut deblocarea PNRR, depășind pragul de 60% absorbție, a obținut aprobarea integrală a cererii de plată nr. 4 și a închis negocierea finală a Planului, evitând penalizări de miliarde de euro.

România este pe locul 2 în UE la Politica de Coeziune, unde s-a triplat rata de absorbție, de la primirea mandatului, aducând în țară aproape 7 miliarde de euro. România se află astăzi pe locul 2 după Polonia ca sume efective atrase, cu o contractare de aproape 100%, a arătat Pîslaru, adăugând că a asigurat aproape 600 de milioane de euro fonduri nerambursabile prin noua generație a Granturilor SEE și Norvegiene.

Publicitate
Ad Image

„Am reușit să obținem aceste victorii sub mandatul prim-ministrului Ilie Bolojan, care a adus în Executiv experiența sa de bun gospodar. În doar câteva luni, a demonstrat tuturor care este diferența dintre un politician și un om de stat care își iubește țara și își respectă concetățenii”, a adăugat el.

Pîslaru a subliniat că România se află astăzi într-un moment critic de inflexiune, care nu ne mai permite să fim simpli spectatori. După dărâmarea Guvernului, asistăm la încercări disperate ale unora de a rupe Partidul Național Liberal și la activarea vizibilă a unor rețele anti-reforme. Aceste grupuri luptă pentru menținerea unui stat capturat, orchestrând campanii agresive de dezinformare care servesc direct intereselor pro-ruse și anti-europene”, a subliniat Pîslaru.

El a adăugat că, în fața acestor „amenințări la adresa parcursului occidental”, este nevoie de reacție fermă și de acțiune imediată. „Nu putem lăsa viitorul țării la cheremul celor care vor să ne întoarcă în trecut pentru a-și proteja privilegiile. România are nevoie urgentă de o reformă profundă a administrației, de instituții performante și de curajul de a schimba radical ceea ce nu funcționează”, a spus Pîslaru.

„De aceea, am decis să mă alătur Partidului Național Liberal și echipei conduse de Ilie Bolojan. Fac acest pas din profunda convingere că reformele majore nu pot fi realizate de unul singur. Ele au nevoie de o echipă puternică, de o viziune clară și de o majoritate solidă care să își asume, fără ezitare, modernizarea și securizarea parcursului european al țării. Cred într-o Românie europeană, competitivă și guvernată de profesioniști. Cred în reforme făcute cu diligență și cred că acum, mai mult ca oricând, este momentul să strângem rândurile și să construim mai departe — cu responsabilitate, curaj și încredere în viitor”, a mai spus Pîslaru.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *