Rusia pierde, Occidentul câștigă. Impactul răcirii relațiilor Putin-Erdogan asupra NATO
Timp de două decenii și jumătate, analiștii s-au îngrijorat că Occidentul „pierduse” Turcia de fiecare dată când Guvernul turc a avut dispute cu Statele Unite și Europa.
Primele semne au apărut în 2003, când Parlamentul turc a refuzat să permită accesul forțelor americane pe teritoriul său pentru invazia Irakului. Aceasta s-a repetat în 2010, când Turcia a votat împotriva intensificării sancțiunilor ONU asupra Iranului. Îngrijorările au crescut și mai mult în 2017, când Ankara a achiziționat sistemul de apărare antirachetă S-400 din Rusia, ceea ce a stârnit temeri că Turcia se apropie de adversarul principal al NATO. De-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului XX, liderii seculariști au menținut Turcia ferm în tabăra occidentală, prin aderarea la Consiliul Europei în 1949, intrarea în NATO în 1952 și semnarea unui acord de asociere cu Comunitatea Economică Europeană în 1963.
Totuși, odată cu venirea la putere a Partidului Justiției și Dezvoltării în 2002, sub conducerea lui Recep Tayyip Erdoğan, au apărut temeri că Turcia ar putea să se îndepărteze de blocul occidental. Erdoğan a încercat să implementeze o astfel de schimbare, cultivând legături mai strânse cu Moscova sub steagul „autonomiei strategice” începând cu mijlocul anilor 2010.
În prezent, Turcia pare să se întoarcă la partenerii săi occidentali. În perspectiva summitului NATO din iulie, oficialii turci transmit mesaje pro-alianță, iar ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a numit legăturile transatlantice o „necesitate strategică” pentru Turcia. În ultimii ani, Ankara a redus dependența de energia rusească și a diminuat legăturile economice și de apărare cu Moscova, deschizând astfel calea pentru o cooperare mai profundă cu aliații NATO.
Relațiile dintre Turcia și Rusia au fost caracterizate de o criză majoră în noiembrie 2015, când Turcia a doborât un avion rusesc în apropierea graniței siriano-turce. Moscova a impus sancțiuni economice drastice, iar Ankara s-a simțit nesigură, cerând aliaților NATO să nu retragă bateriile de rachete Patriot din Turcia. Relațiile americano-turce erau deja tensionate din cauza sprijinului oferit de SUA unei miliții kurde pe care Ankara o consideră teroristă.
După incidentul cu avionul, Erdoğan a căutat să-și refacă relația cu Putin, exprimându-și regretul. De asemenea, după o tentativă de lovitură de stat în 2016, Putin a fost primul lider străin care i-a oferit sprijin lui Erdoğan. Răspunsul lent al NATO a întărit percepția Ankarei că alianța nu era de încredere în momentele critice, ceea ce a condus la o mai mare cooperare cu Rusia.
Invazia Ucrainei de către Rusia în 2022 a complicat relațiile. Deși Ankara a condamnat acțiunile Rusiei și a sprijinit Ucraina, a refuzat să se alăture sancțiunilor occidentale, devenind o sursă economică importantă pentru Moscova. Comerțul bilateral a crescut considerabil, ajungând la peste 60 de miliarde de dolari în 2022, iar Turcia a devenit cel de-al treilea cel mai mare importator de combustibili fosili ruși.
Cu toate acestea, problemele interne au forțat Turcia să își regândească relațiile externe. Înaintea alegerilor din 2023, Turcia se confrunta cu o inflație ridicată și o criză economică severă. După câștigarea alegerilor, Erdoğan a realizat că este esențial să îmbunătățească relațiile cu Occidentul, având în vedere că UE reprezenta cel mai mare partener comercial al Turciei.
În această direcție, Erdoğan l-a numit pe Mehmet Șimșek să conducă economia. Noul ministru a asigurat investitorii că Turcia va reveni la politici economice ortodoxe. De asemenea, Erdoğan a acceptat aderarea Suediei la NATO și a început să restricționeze legăturile economice cu Rusia, reducând exporturile către aceasta și închizând conturile companiilor rusești în băncile turcești.
Ankara a început să caute alternative la energia rusească, discutând cu Iranul pentru creșterea livrărilor de gaze din Turkmenistan și accelerând importurile de gaze lichefiate din Statele Unite. Proiectul centralei nucleare Akkuyu a suferit întârzieri din cauza sancțiunilor, iar Turcia a colaborat cu SUA și Coreea de Sud pentru o a doua centrală nucleară la Sinop.
Pe fondul evoluțiilor regionale, Turcia a reușit să își reîntărească relațiile cu NATO. Căderea lui Assad în 2024 a redus influența Rusiei în Siria, iar retragerea militară americană a eliminat o sursă de tensiune în relațiile SUA-Turcia. De asemenea, Ankara a continuat să colaboreze cu NATO pentru a-și întări capacitățile de apărare, inclusiv prin achiziționarea de avioane Eurofighter Typhoon.
Cooperarea tot mai strânsă cu NATO a provocat frustrare în Rusia. În ciuda invitațiilor, Putin nu a mai vizitat Turcia din 2020. În plus, forțele ruse au atacat ținte turcești în Ucraina, iar Ankara a devenit tot mai frustrată de cerințele Rusiei. Deși continuă să se prezinte ca mediator între Rusia și Ucraina, Turcia își susține acum aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO.
Chiar dacă Ankara se distanțează de Moscova, nu a abandonat complet autonomia strategică. Turcia caută în continuare să își mențină opțiunile și să colaboreze cu actori variate, dar înțelege că se află într-o poziție mai puternică atunci când lucrează cu SUA și Europa. Industria de apărare a Turciei rămâne un element cheie în acest context, continuând să beneficieze de tehnologia și parteneriatele din Occident.
