CNAIR anunță dificultăți în trafic pe Podul Giurgiu–Ruse din cauza lucrărilor din Bulgaria
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează sâmbătă că circulația este îngreunată pe Podul Giurgiu–Ruse din cauza lucrărilor aflate în desfășurare pe partea bulgară a podului.
CNAIR a precizat sâmbătă că, deși trecerea podului Prieteniei este gratuită astăzi, autovehiculele care vor să traverseze Dunărea pe sensul România–Bulgaria sunt nevoite să aștepte zeci de minute pe pod sau pe malul românesc.
Instituția precizează că partea bulgară nu a finalizat încă lucrările la Podul Giurgiu–Ruse, motiv pentru care traversarea se face în continuare cu dificultate. Autoturismele, inclusiv vehiculele rutiere cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv șoferul), care trec podul peste Dunăre pe sensul Giurgiu–Ruse, sunt scutite sâmbătă de plata tarifului de trecere, cu ocazia „Zilei Podului”.
Trecerile deja achitate pentru această dată își păstrează valabilitatea și pot fi utilizate pentru o traversare ulterioară, în termen de 12 luni de la data achiziției. CNAIR arată că, în fiecare an, 20 iunie este considerată „Ziua Podului”, ziua în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului, conform prevederilor pct. 41 din Anexa nr. 3 – Tarife de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre pe relația Giurgiu–Ruse din Ordinul MT nr. 1836/2018. Tariful pentru autoturisme și vehicule cu maximum 8+1 locuri este de 15 lei.

