Președintele României a depus o coroană de flori la monumentul victimelor Mineriadei din 1990
Președintele României a depus, sâmbătă, o coroană de flori la monumentul din Piața Universității dedicat memoriei victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
În 2026 se împlinesc 36 de ani de la unul dintre cele mai controversate episoade ale perioadei de tranziție de după căderea regimului comunist.
Șeful statului a semnat, miercuri, decretul prin care data de 15 iunie este instituită ca Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice, cu scopul de a cinsti memoria victimelor represiunii violente din iunie 1990, de a promova educația civică și de a preveni repetarea unor astfel de atrocități.
Astfel, în această zi, autoritățile și instituțiile publice, unitățile de învățământ, mass-media și organizațiile neguvernamentale pot organiza manifestări culturale, educative și comemorative dedicate memoriei victimelor și promovării valorilor democratice.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 reprezintă unul dintre cele mai controversate episoade din istoria recentă a României. După intervenția forțelor de ordine pentru evacuarea protestatarilor din Piața Universității, mii de mineri din Valea Jiului au fost aduși la București. Au urmat confruntări violente, soldate cu morți, răniți și numeroase arestări.
Evenimentele au fost criticate atât în țară, cât și în străinătate, fiind considerate un moment care a afectat parcursul democratic al României în primii ani de după căderea regimului comunist.
Manifestațiile din Piața Universității, revendicate ca fiind anticomuniste, erau îndreptate împotriva guvernului condus la acea vreme de Frontul Salvării Naționale și a președintelui Ion Iliescu. Acestea au început la 22 aprilie 1990 și au devenit cunoscute sub numele de Fenomenul Piața Universității.

