Proiect de lege pentru retragerea ordinelor și medalelor foștilor colaboratori ai Securității
Foștii colaboratori ai Securității și persoanele condamnate definitiv la închisoare care au primit ordine și medalii din partea autorităților statului român ar urma să rămână fără aceste distincții.
Prevederea este stipulată într-un proiect de lege inițiat de USR și prevede ca, în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, fiecare deținător de astfel de distincții să dea o declarație pe proprie răspundere în care să specifice dacă a avut sau nu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.
Proiectul de act normativ depus la Senat de trei parlamentari USR prevede ca persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate să rămână fără medaliile și ordinele conferite de statul român, indiferent de modul de individualizare a executării pedepsei, cu suspendare sau cu executare.
Nici foștii colaboratori ai Securității nu vor avea dreptul la distincții din partea autorităților statului. Cancelaria Ordinelor va solicita, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, o declarație pe proprie răspundere a fiecărui membru, dacă a avut sau nu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, se arată în proiectul de act normativ.
„În România, regimul comunist a însemnat foame, durere și teroare. Până la această lege, acești oameni care și-au terorizat conaționalii puteau primi, din partea statului român, decorații. În memoria celor morți, bătuți, spionați și terorizați, această lege face dreptate și interzice acordarea de decorații celor care au făcut parte din Securitate”, argumentează unul dintre inițiatorii proiectului, deputatul Vlad Șendroiu.
„Pentru a asigura o deplină transparență și o corelare legislativă corespunzătoare, am inclus persoanele decorate în lista publică a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru a permite oricărui cetățean și presei accesul liber și neîngrădit la informațiile cu privire la existența sau nu a calității de colaborator al Securității a unor persoane”, afirmă un alt inițiator al acestui demers, senatorul Sorin Șipoș.
În expunerea de motive a proiectului se arată că decorațiile sunt conferite cetățenilor români pentru serviciile excepționale aduse statului și poporului român, pentru acte de eroism săvârșite în serviciul militar și pentru merite deosebite în activitate. Inițiativa limitează la 5 ani mandatul Cancelarului Ordinelor, mandat ce poate fi reînnoit o singură dată.
„Nu poți purta pe piept o decorație a statului român și, în același timp, să ai o condamnare penală definitivă. Onoarea nu poate depinde de un detaliu procedural privind executarea pedepsei. Dacă ai fost condamnat definitiv la închisoare, chiar și cu suspendare, nu mai poți reprezenta valorile pe care statul român le recompensează prin decorații”, susține senatoarea USR Cynthia Păun.

