România a învins Țara Galilor într-un meci amical pe stadionul Steaua
Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Steaua, cu scorul de 2-1, selecționata Țării Galilor, într-un meci de pregătire, primul acasă de la revenirea lui Gheorghe Hagi la conducerea tehnică a naționalei.
Peste 20.000 de fani au venit pe Stadionul Steaua pentru primul meci pe teren propriu al selecționerului Gică Hagi în noul mandat la naționala României. Iar tricolorii au controlat prima parte a amicalului cu Țara Galilor, chiar dacă prima ocazie a aparținut oaspeților, Hindrich intervenind bine la șutul lui Brennan Johnson, în minutul 14.
Elevii lui Hagi au replicat prin șuturile lui Tudor Băluță (min. 22) și Dragomir (min. 23), pentru ca în minutul 25 Louis Munteanu să plece spre poartă din poziție regulamentară și să înscrie la vinclu, însă arbitrul a anulat golul după semnalizarea eronată a tușierului. Repriza s-a încheiat cu lovitura liberă, trimisă pe lângă poartă de Stanciu.
La pauză, Hagi a efectuat cinci modificări, care s-au dovedit de bun augur. Adrian Rus a centrat pentru Borza, a urmat o pasă la Olaru și acesta a trimis în careu, lui Coman, care a preluat și a înscris frumos, la colțul lung, deschizând scorul.
Oaspeții au egalat în minutul 64, când Daniel James a centrat peste toată apărarea noastră, iar David Brooks, nemarcat, a trimis în poartă. Târnovanu a scos cu un reflex excelent în minutul 76, la lovitura de cap a lui Koumas.
Tricolorii au reacționat prin ocazia lui Drăguș, din minutul 78, șut la colțul scurt scos de portarul Ward. Din cornerul rezultat, David Matei a centrat în careu, iar Adrian Rus a înscris cu o lovitură de cap. Era minutul 79 și atacurile românilor nu s-au oprit, David Matei lovind bara în minutul 84.
Ward a intervenit la șutul lui Drăguș din minutul 85 și la lovitura de cap a lui Rus. Fundașul Craiovei a scos apoi din fața porții goale la șutul lui Koumas, apoi Târnovanu a fost făcut KO de un șut receptat direct în față, însă și-a revenit și România – Țara Galilor s-a terminat 2-1, prima victorie a lui Hagi în noul mandat de selecționer.
ROMÂNIA: Hindrich (Târnovanu 46) – Sorescu (Strata 46), Burcă (Ad. Rus 46), M. Ilie (M. Popescu 64), Eissat (Borza 46) – Stanciu (D. Matei 70), T. Băluță (Coubiș 64), V. Dragomir – Olaru (Cîrjan 64), L. Munteanu (Drăguș 64), Baiaram (Fl. Coman 46). Selecționer: Gică Hagi.
ȚARA GALILOR: Ward – Kai Andrews (Mepham 71), Rodon, Norrington-Davies (Connor Roberts 60), Neco Williams (Kpakio 88) – Sheehan, Ampadu, Broadhead (David Brooks 60) – Daniel James (Sorba Thomas 71), Kieffer Moore (Koumas 60), Brennan Johnson (Congreve 71). Selecționer: Craig Bellamy.
Cartonașe galbene: Ad. Rus 87 / Brooks 79. Arbitru: Rohit Saggi – Anders Olav Dale, Alf Olav Rossland (toți din Norvegia) – Szabolcs Kovacs (România).

